Invata singur Microsoft Windows XP in 24 de ore

De: Greg Perry

Invata singur Microsoft Windows XP in 24 de ore

Editura: Niculescu

An aparitie: 2005

ISBN: 978-973-568-909-4

  • Disponibilitate: produs disponibil

  • Vezi preț! Comandă online!

    Cumpara acum

Invata singur Microsoft Windows XP in 24 de ore, de: Greg Perry

"Esti dintre aceia pe care calculatorul reuseste inca sa-i mai intimideze? N-au izbutit sa te convinga pana acum sa te apropii cu ceva mai mult curaj de "masinaria" asta nici sfaturile si incurajarile prietenilor? Ei, dar la cate stie sa faca, parca ti-ar fi de folos, nu-i asa? Pai, cred ca ti se intampla toate astea fiindca n-ai dat peste cartile seriei INVATA SINGUR ... IN 24 DE ORE".
Pornind de la zero, rapid, in 24 de lectii de cate o ora, in care cunostintele cele noi se sprijina pe cele dobandite in ora precedenta, si asa, starnindu-ti mereu un zambet, cu cate o poanta bine plasata, cat sa capeti si tu mai multa incredere, cartile seriei (Microsoft Office: Access 2003, Excel 2003, Outlook 2003, PowerPoint 2003, Word 2003, Microsoft Windows XP) te vor familiariza cu elementele esentiale ale aplicatiilor. Fiecare dintre cele 60 de minute petrecut in tovarasia "teoriilor", dar si a "temelor" capitolului, te vor face mai increzator atunci cand, la ora urmatoare, te vei aseza in fata tastaturii si, cu timpul, mai eficient in tot ceea ce lucrezi in fiecare zi ... cu calculatorul, vezi bine!

Instructor IT de prima mana, caruia i s-a dus vestea pentru abilitatea de a explica o sumedenie de lucruri complicate din lumea computerelor, considerat unul dintre cei mai buni specialisti ai domeniului si autor sau coautor a peste 60 de carti de stiinta calculatoarelor, Greg Perry iti preda sistemul de operare Microsoft Windows XP Home Edition si Professional ca nimeni altul, cat sa nu te simti chiar singur-singurel, asa, luand-o cu tine de la zero si invatandu-te toate aspectele care pot prezenta un interes curent, printr-o selectie atenta, furnizandu-ti, in cadrul fiecareia dintre cele 24 de sedinte, materiale atent echilibrate, fara sa te bata la cap cu detaliile tehnice avansate, de care, stie el prea bine, n-o sa te lovesti niciodata si dandu-ti sfaturi stimulative.
Asa se face ca vei avea parte atat de informatiile de baza, dar si de cele teoretice, indispensabile oricarui utilizator de Windows XP. Pe langa discutiile pregatitoare, asteapta-te si la ceva "teme" (cam 100 la numar), utile "ca sa-ti faci mana", ca sa castigi experienta activa. Temele astea (De Facut) te vor "trece" prin toate actiunile obisnuite ale sistemului de operare Windows XP, punandu-l pe el mai mult la lucru pentru tine si chinuindu-te mai putin pe tine pentru a invata sa-l utilizezi.
Chiar daca volumul pare destinat exclusiv incepatorilor "in ale calculatoarelor" si al mediul de operare Windows, el are multe de oferit si celor avansati in problematica, poate cel mai important dintre avantaje (imbunatatire majora a versiunilor Windows precedente, securitate sporita, structura stabila, facilitati de integrare in retea, in universul multimedia si in tehnologia Internet online) fiind acela ca, in lipsa inca a unei conexiuni la spatiul virtual, ofera un antrenament solid in dobandirea rapida de abilitati de navigare in "hatisul" acestuia.
In sfarsit, la cata risipa de informatie face Greg Perry, ai sa te convingi curand ca Windows asta "nu musca", te vei obisnui cu el aproape pe nesimtite, invatand temeinic cum sa pornesti, sa administrezi si sa inchei aproape orice aspect al mediului de operare cu pricina. Cartea nu-i uita nici pe fostii utilizatori de Windows 9X sau Windows Me, carora le face serviciul de-a le pune la dispozitie cateva note, care sa le explice felul in care o optiune specifica Windows XP imbunatateste sau inlocuieste una caracteristica Windows 9X.

Treziti-va cu Windows XP (o privire de ansamblu asupra Windows XP; pornind la drum cu Windows XP; administrarea interfetei Windows XP);

Explorarea desktop-ului Windows dis-de-dimineata (lucrul cu fereastra My Computer; navigarea prin fisiere cu Windows Explorer; cereti ajutor; imbunatatirea calitatii lucrului cu desktop-ul Windows);

Explorarea Windows la amiaza (instalarea programelor cu Windows XP; gasirea fisierelor, a directoarelor si a prietenilor; utilizarea accesoriilor desktop);

Integrarea Internet dupa-amiaza tarziu (navigarea pe Web cu Internet Explorer; integrarea Windows in Web; conectarea in retea cu Windows XP; administrarea e-mail-ului si a grupurilor de discutii, newsgroups, cu Outlook Express);

O seara cu Windows avansat (explorarea interfetei hardware; intelegerea imprimarii si a fonturilor; utilizarea Windows in calatorie; imbunatatirea Windows XP; administrarea unitatilor de disc; lucrul cu instrumentele avansate ale sistemului);

Distractia nocturna (folosirea programului Media Player; manipularea graficii in Windows XP; faceti filme cu Windows XP; sfaturi avansate despre Windows XP);

Anexe (diferente intre Windows Home si Windows Professional; glosar; rezolvarea testelor);

Index.

Caracteristici

Titlu:

Invata singur Microsoft Windows XP in 24 de ore

Autor:

Greg Perry

Editura:

Niculescu

Colectia:

Categoria cartii:

Sisteme de operare

Tradus de:

An aparitie:

2005

Numar pagini:

448

Format:

16x23 cm

Invata singur Microsoft Windows XP in 24 de ore, de: Greg Perry

Fragmente

Comentarii la Invata singur Microsoft Windows XP in 24 de ore

Pentru a lasa un comentariu trebuie sa fiti logat.

Recomanda cartea Invata singur Microsoft Windows XP in 24 de ore unui prieten

Carti de acelasi autor