Denun?ând, în anii 1950–1960, conformismul marxizant al intelighen?iei franceze, Raymond Aron este v?zut, în contextul disputei intelectuale a epocii respective, drept principalul oponent al lui Jean-Paul Sartre, perceput ca un campion al intelectualilor angaja?i de partea stângii. |n cartea sa Opiul intelectualilor, publicat? la numai doi ani dup? moartea lui Stalin, în 1955, Aron condamn? adeziunea colegilor s?i intelectuali la o filozofie totalitar?. Alc?tuind o istorie a miturilor politice franceze, o critic? din perspectiv? filozofic? a marxismului ?i o sociologie a intelectualilor, argumenta?ia sa conving?toare subliniaz? deriva „intelectualilor afla?i în c?utarea unei religii“, care au tr?dat ceea ce ar fi trebui s? constituie ra?iunea lor de a fi — c?utarea adev?rului. Opiul intelectualilor este o carte esen?ial?: ea demonstreaz? c? inteligen?a ?i cultura nu împiedic? fanatismul ?i propune o analiz? surprinz?tor de actual? a contradic?iilor stângii franceze.

Raymond Aron (1905–1983) a fost filozof, sociolog, politolog ?i jurnalist. Odat? cu ascensiunea totalitarismelor, a devenit un promotor neobosit al liberalismului: „[Din mediul meu,] eram cel mai hot?rât în materie de anticomunism, de liberalism. Dar abia dup? 1945 m-am eliberat cu totul ?i definitiv de prejudec??ile stângii“ — scria el în Memoriile publicate în 1983. Timp de treizeci de ani (1947–1977), a fost editorialist la cotidianul Le Figaro, apoi, din 1977 pân? în 1983, a condus revista L’Express. Între 1970 ?i 1983, a fost profesor de sociologia culturii moderne la Collège de France.