Arhive: Carti
Editura
Cartea aceasta se apleacă asupra unor dezbateri care obsedează în prezent societatea: teoria genului, drepturile animalelor și eutanasia. Ele au dat contur unor noi forme de activism, iar disciplinele care le abordează – studiile de…Pret:
75 LEI
Editura
Bazat pe o poveste adevărată. n n Elefantul din grădina noastră avea să-mi schimbe viața pentru totdeauna – să schimbe viața tuturor celor din familia mea. Lizzie și fratele ei mai mic, Karli, trăiesc în…Pret:
37 LEI
Editura
Literatura română din Republica Moldova 1991-2025. Istoria unei cărți n n Literatura română este una și indivizibilă, afirmă Mircea V. Ciobanu încă de pe prima pagină a sintezei sale, refuzând enclavizarea „literaturii basarabene”, pe care…Pret:
149 LEI
Editura
Întrucât nu există deocamdată o traducere în limba română a operei sale fundamentale a lui John Rawls, A Theory of Justice, prima secțiune cuprinde o selecție de texte semnificative pentru înțelegerea teoriei dreptății ca imparțialitate:…Pret:
62.37 LEI
Editura
Un roman psihologic intens despre transmiterea traumei între generații, despre manipularea intelectuală și despre fragilitatea identității feminine într-un mediu dominat de putere și violență masculină. Construit pe două planuri narative, romanul urmărește transformarea treptată a…Pret:
52 LEI
Editura
Ziua când au venit peștii. Din poveștile Argeșului și Dâmboviței n n În vremuri de legendă, pierdute în negura timpului, apele, arborii, plantele și toate viețuitoarele aveau un limbaj comun, se înțelegeau perfect, trăiau în…Pret:
41 LEI
Editura
Laura Munteanu este o poetă optimistă, care știe să concentreze ironia și autoironia în texte lapidare, care nu-și pierde vremea victimizându-se: „O singură pagină am scris despre moarte.” Candoarea și capacitatea de a se detașa…Pret:
31 LEI
Editura
Poetă și artist plastic de maximă sensibilitate, Mihaela Chițac invocă „spiritul adormit” ca el „să se trezească din somnul iluzoriu al închipuirii”. Totuși, artista nu se lasă acaparată de un realism tern, în care să…Pret:
31 LEI
De
Editura
O poetă cu mare experiență, Vilia Banța, ne propune un titlu orgolios format din trei dactili. Da, timpul nu poate fi stăpânit, nici măcar urmat de cuvinte care încep cu anumite vocale, și totuși el…Pret:
31 LEI
Editura
Un element recurent în poezia Andei Comșa-Chiș e ghilotina. Acest instrument consacrat de Revoluția Franceză funcționează ca un simbol al despărțirii tranșante a obiectului de concept, a scrisului de trăire și așa mai departe. Lumea…Pret:
31 LEI
Editura
Ecourile unui adevăr cunoscut este volumul de debut al unei adolescente de 15 ani, o carte a trecerii de la copilărie la maturitate, a tristeții și a melancoliei, dar și a speranței că, indiferent de…Pret:
30 LEI
De
Editura
Cum să-ți Protejezi Firma de Amenzi. Prin claritate fiscală și ordine în acte n n Acest ghid îndrumător te ajută să obții claritate fiscală și să-ți pui ordine în acte, fără să ai cunoștințe juridice,…Pret:
90 LEI
De
Editura
Această carte aduce o contribuție unică în spațiul românesc, analizând modul în care instituțiile de teatru comunică – și ar trebui să comunice – cu publicul lor. De asemenea, lucrarea explorează așteptările spectatorilor și interesul…Pret:
57 LEI
De
Editura
Pastile contra prostiei Schițe și povestiri cu o prefață de Lucia Verona n Am mai scris despre ce-i plăcea – și ce nu – lui H. Salem. Îi plăcea să rîdă în timp ce scria….Pret:
49 LEI
Editura
De ce titlul Măștile lui Ics? Pentru că piesele volumului sunt, în esență, variațiuni în egală măsură atât ale diversității prezenței umane pe scena teatrelor, cât și pe scena lumii. Ics nu este un personaj…Pret:
43 LEI
Editura
Vânătoare de comori prin București – Volumul II • Lucrare publicată cu sprijinul Radio România, Gaudeamus, din fondul Premiului de Excelență acordat Editurii Vremea de Gaudeamus 2024. Ca toate marile orașe din lume, București adăpostește…Pret:
88 LEI
De
Editura
Problema raporturilor între generații nu este nouă în relațiile dintre oameni și, deci, nici în reglementările adoptate în diferite domenii ale raporturilor dintre state, ca subiecte ale dreptului internațional. În plan personal, fiecare ne-am născut…Pret:
49 LEI
Editura
Lucrarea Dreptul muncii. Curs universitar cuprinde analiza celor mai importante instituții aferente atât dreptului individual al muncii, cât și dreptului colectiv al muncii, evidențiind și unele aspecte de noutate, care nu pot să lipsească din…Pret:
8984.55 LEI
Editura
Această lucrare este un instrument extrem de util și eficient pentru parcurgerea disciplinei Drept penal. Partea generală, disciplina ce se regăsește în tematica tuturor examenelor importante ale carierei juridice. Caietul de seminar se adresează deopotrivă:…Pret:
139.01132.06 LEI
De
Editura
Concursul aparent de norme penale. Teoria generală. Volumul al II-lea n n Descoperă Concursul aparent de norme penale. Teoria generală. Volumul I n n Volumul II al lucrarii Concursul aparent de norme penale, denumit Sfera…Pret:
199189.05 LEI
