Democratia o religie a Marii Mame sau Despre triumful Ereziei Europene (3 volume), de: Coriolan Babeti

ISBN vol. 1: 978-973-669-810-1
ISBN vol. 1: 978-973-669-811-8
ISBN vol. 1: 978-973-669-812-5

Parte dintr-un proiect de antropologie culturala si de analiza a artei moderne si postmoderne, cele trei volume de fata, Democratia, o religie a Marii Mame, sau despre triumful Ereziei Europene , dezvolta, la randul lor, frugalele prolegomene dintr-un op precedent, aparut de sub teascurile aceleiasi Edituri Curtea Veche in anul 2007: Istoria ca arena a disputei arhetipale .

Coriolan Babeti reconsidera aici mitul fundamental al Modernitatii: “mitul istoriei” (Michel de Certeau). In perimetrul lui, autorul discuta mitul coextensiv al “cecitatii istoriei”: acea „dare de seama despre orbi” in care evolutia umanitatii e inteleasa ca supusa unui fatum intru totul determinant . In perceptia autorului vointa societatilor este, astfel, supusa obiectivitatii unei arhetipale dispute dintre Masculin si Feminin. Alternanta la putere a celor doua paradigme este singura implacabila “conspiratie” de care omul ar trebui inca sa mai tina cont, in primul rand, daca va urmari ca, in alegerile lui, sa ramana de partea ”castigatoare” in istorie...

Nu ceea fac omul grupurile si, in cele din urma, omenirea, ci modurile in care ei sunt modelati si manevrati de lucrarea acestei diade transcendente - acesta este subiectul central al celor trei volume. Unul din argumentele la lumina zilei este tocmai actualitatea istorica, contextul unei societati europene care asista, fericita si anesteziata, la ascensiunea figurii, tot mai impozante, a Magnei Mater matroana imaginarului politic si al actiunilor pe care Lumea Veche le pune in opera...

Autorul, din specia autorilor de metaistorie, recunoaste ca verbele actiunii istoriei, conjugate la diateza pasiva, nu onoreaza nici credinta, nici ratiunea si nici demnitatea omului, care de o buna bucata de vreme, fara a suferi de modestie, si-a atribuit rolul de „subiect al istoriei”.

Ceea ce fondeaza pozitia lui Coriolan Babeti in lectura istoriei este linia de conflict arhetipal major al istoriei, subsumabil aspectelor transcendente Masculin-Feminin. Hypo-teza lui resusciteaza aspectele acestui dimorfism omniprezent nu numai in Cosmos si in natura umana ci si pe Corpul istoric al umanitatii, in imaginarul societatilor in natura actiunii omului.

Autorul considera ca bipolaritatea transcendenta Masculin-Feminin reprezinta termenii unei tensiuni ce reclama observarea lucrarii lor implacabile in cursul evenimentelor, in egala masura cu studierea lor in sfera ideilor, a imaginarului religios, artistic sau filosofic.

Concluzia implicita a eseistului este legitatea alternantei lor la putere, si coagularea lor in marile Canoane ale istoriei, vizibile, in special, la scara mileniilor dar detectabile in prea multe din detaliile vietii pentru a fi trecute sub tacere.

Irationalismul istoriei, patologia de care a fost, nu o data, suspectata existenta umana, se verifica prin leit motivul intrebarii, care urmeaza incheierii marilor tragedii: „cum a fost cu putinta ?” Obsesia lui Joyce, iesirea din „cosmarul istoriei” reverie filtrata de eroul eponim al dezorientarii omului modern, Stephen Dedalus, prizonier in labirintul propriilor dileme, aminteste mereu de o „trezire” ce confirma numai a posteriori „orbirea” ce pare ca a patronat alegeri, fapte, idei, credinte  comise in somnul ratiunii.

Tragediile secolului XX, iscate din substratul mitologic al fascismului, al nazismului si al comunismului, sunt astfel considerate de Coriolan Babeti din unghiul „limbajului sfarsitului de domnie” a Arhetipului Masculin si al lamentabilului final al „misiunii” lui istorice; nenorociri ale secolului (A. Besancon) asociate unui presentiment al demisiei sale din arena istoriei si traduse operele sale autodistructive in puseele lui vindicative si sinucigase.

Conflictul Occidentului cu Islamul (pentru care sinuciderea in numele Tatalui a devenit o arma de lupta a jihadului) este evaluat ca o globalizare a conflictului dintre o Religie a Marii Mame, ce guverneaza Democratiile liberale, si ultima reduta a religiei Marelui Tata. Conflictul religios dintre Cruce si Semiluna este cu totul secundar fata de disputa arhetipala pe care o articuleaza cele doua sisteme religioase feminin/masculin.

Elaborate pe o tehnica deambulatorie, ca o explorare libera, interdisciplinara dar adeseori si „indisciplinata” a istoriei, prin ocoluri date unor teme fierbinti, eseurile lui Coriolan Babeti, propun prin aceasta damnatio a orbirii subiectului istoric, o reconsiderare a unei legitati obiective, o insolita interpretare a istoriei pornind de la prezumtia de cecitate a actantilor istoriei si de la forta lucratoare a dimorfismului cosmic. Ubicuitatea cosmica a polaritatii Masculin-Feminin, banala ei omnitudine, este tocmai explicatia prima a fortei operative, ce pune impreuna Natura si Cultura, Cosmosul si Istoria; o logodna arhetipala adeseori repudiata, discreditata pentru ofensa adusa demnitatii ratiunii, convingerilor religioase, inteligentei si vointei omenesti.

„Expansiunea democratiilor” este un mod eufemistic de a vorbi despre schimbarea de sex a orizontului politic si social, despre feminizarea progresiva a lumii , unul din numitorii comuni ai vectorului transformarilor globale, unul din temeiurile coerentei lumii, unul dintre chipurile prin care lumea se primeneste malgre nous-memes. Modernitatea, aceasta noua infatisare autorul o considera in termeni religiosi, numai ca o miscare a „mainii stangi” a aceluiasi nemiscat Creator.

O aratare a Lui sub chipul Marii Mame, dupa necesitatile impuse omului de mersul istoriei si al lui Dumnezeu prin ea.

Caci, in cea mai mare masura, despre ideea politica moderna, este vorba in aceste eseuri, si despre devenirea Arhetipului Femininului in articulatiile realiste, pragmatice, ale politicului, cu istoria sociala a salvarii omului, prin libertatile democratiei liberale , intrata in varsta demetrica a lumii moderne si postmoderne.

Intr-o mai mica masura, eseurile sunt considerate de autorul insusi ca o introducere la urmatorul op, dedicat feminizarii imaginii moderne, al expansiunii limbajului imaginii ca simptom al feminizarii lumii.

Concertele corului de bocitoare si al solistilor mobilizati la capataiul agonizantei (post-)modernitati a civilizatiei occidentale, au loc in fata unor sali goale. Partiturile interpretate, pe rand, de catre fiecare din constiintele, mai tragice, mai melancolice sau mai lucide, se lasa identificate dupa sintagme devenite ilustre: moartea „spionului ceresc” (Nietzsche), „declinul Occidentului” (Spengler), „a doua cadere a omului” (Eliade), „eclipsa mentala a liderilor” (Soljenitan), „Christofobia” (Weiler), expansiunea umanismului ateu” (de Lubac), „prometeismul” unei civilizatii inhamate la realizarea “proiectului autonom”, “luciferismul” omului care si-a uitat propria sa origine divina, traind orbit, in epoci tarate de o „criza a fundamentelor” (Lyotard), de „deconstructia” valorilor clasice (Derrida). Toate aceste definitii ale angoasei sporesc dosarul de irefutabile probe ce consfintesc, de fapt, crepusculul, eclipsa, decesul Arhetipului Marelui Tata. “La meurtre du pere, ne spune Lyotard  n’est que celui du sens : mais que la mere perisse, c’est l’existence, le Dasein qui se derobe [0] “.

In ciuda sistemului de alarma al inteligentelor ingrijorate si indoliate, mersul istoriei cedeaza farmecelor cantecului de sirena ale Magnei Mater care, catusi de putin intamplator, dupa ce, in Evul Mediu crestin este restaurata prin paradigma Fecioarei Maria, in Marea Renastere, ca Mama a Tuturor , ( Mater Omnium) se impune in ipostaza seducatoarei, prin valorile Erosului si esteticului venusian... 

Instalandu-se in conditia unui neutru observator-interpret al urmelor, al cicatricilor, lasate de eveniment, cuvant, (credinta, idee) , si, in parte, de imagine, Coriolan Babeti radiografiza, fara prejudecati morale sau religioase, momentele istorice ale inevitabilului triumf al acelui “altceva”: hairesis- ul „principiului feminin”, al traditiilor heterodoxe, serpuind pe linia de front a unui conflict imemorial, al unei hieromahii transcendentale, Masculin-Feminin.

Multe din aceste aspecte amintite mai sus par sa fie sanctionate de textul Constitutiei Europene, prin „depolitizarea lumii” (Pierre Manent), prin „sfarsitul politicii” (Romano Prodi), prin metodologia pacificarii (visate de Kant la scara universala si eterna). 

Efortul autorului este orientat spre o contemplare mai ingenua si genuina asupra istoriei. Nu asupra a ceea ce ar trebui ea sa fie, un “pacat originar” al acestor concerte de voci redutabile, sau despre cum ar trebui ea sa fie (condusa, administrata), ci pur si simplu despre cum cursul istoriei lumii se infatiseaza intelegerii unui  autor care stie ca istoria ar fi fost de dorit sa arate mai bine, refuzand, categoric, sa ii prescrie solutii, multumindu-se sa constate evolutia ei prin torsiunea marilor arhetipuri Masculin-Feminin , prin rasucirea lui ceva in alt-ceva .

Cum in normele artelor martiale, numai anticipatia miscarii adversarului si asumarea ei prin bucle care accepta si o preiau in prima instanta, opozitia, forta, numai (re)cunoscand trendul „loviturii de palat” arhetipale, pe care enantiodromia o comunica codificat sau nemijlocit omului, numai lectura corecta a vectorului rasucirii ei, poate conduce la iesirea din turnantele dramatice si experientele traumatice ale unor torsiuni si praguri istorice cand mai dorite, cand mai putin dorite.

La capatul unei falii arhetipale , veche cat istoria lumii, la capatul de azi al disputei naturale Masculin-Feminin, ce se lasa urmarita in valurile mici ca si in cele mai mari ale agendei evenimentelor civilizatiei umane, ideea feminizarii structurale a lumii fondeaza actualitatea politica a Europei unite, drepturile naturale ale omului, dar si imaginarul animalului politic, instalat ca preot emasculat al Marii Zeite.

Eclipsa Vechiului Canon, al Arhetipului Masculin, e sanctionata cu dezinvoltura de insusi textul Constitutiei unei Europe Unite. In preambulul ei, omul politic modern oficiantul unei noi religii expediaza Crestinismul la notele de subsol ale istoriei Europene, tratandu-l ca pe o piesa de patrimoniu muzeificat, legalizand „decesul” figurii Marelui Tata, in cer ca si pe pamant.

Intr-o lume deierarhizata si recompusa ca un covor de interdependente, orice forma de auctoritas este expusa ritualului emascularii sau, in cel mai fericit caz,  ridiculizarii si embargoului pe scena publica a istoriei.

Traim intr-o societate alternativa Vechiului Canon, sub puterea Noului Canon al Arhetipului Feminin, cel al Democratiei, generate insa de un lung proces istoric de enantiodromie . Canonul Patern s-a rasucit in contrariul lui. Ca intr-un joc de go, fragilitatea libertatii cucereste noi teritorii, dizlocand prin discurs, forta bicepsului, incercand sa isi faca loc chiar la sanul societatilor recunoscute pentru valorile lor ultrapatriarhale, in care moartea unei Benazir Butho, sau, la Teheran, a frumoasei Neda, devin emblematice ca  martire ale „noii religii” a Marii Mame.

De valorile universale ale inviolabilelor si inalienabilelor drepturi ale persoanei, democratia, egalitatea, libertatea si domnia legii este vinovat nu doar ateismul umanist  (cum il numeste Henri de Lubac) ci, in primul rand, ascensiunea, in orizontul imaginarului colectiv si in natura alegerii umane, a valorilor materne pozitive: compasiune, solicitudine, intelepciune, fertilitate. Aceste valori aduc in trena lor si spiritul lor sublunar, intunericul, secretele, seductia, pasiunea devoratoare si dezlantuirile irationale ale Mamei Teribile.

Lamento -urile constiintelor critice ale Modernitatii si Postmodernitatii nu sunt mai mult decat lacrimile varsate pe malurile unui Babilon din uriasul exil al omului modern, exil din lumea spiritului in aceea a materiei prin care el incearca o mantuire pragmatica care a esuat sub patronajul violentelor Marelui Individ administrator prea putin atent al mantuirii spirituale.

O transfocare in geografia europeana, asupra cazului unic al civilizatiei venetiene, ii ofera autorului argumentul, surprinzator, al existentei unei paradigme „ortodoxe” in realizarea Arhetipului Feminin. Mitistoria venetiana e recuperata ca prefata si profetie a Modernitatii, ca model inspirator in refrenul libertar al democratiilor occidentale.

Institutii si proceduri, regim politic si mod de viata, Democratia nu e mai putin religioasa decat oricare alta religie a Marelui Tata. Ceea ce se modifica este obiectul credintei, sexul Arhetipului in perimetrul caruia se ordoneaza campul de forte al evenimentului, ideii sau imaginii , al imaginarului , mentalitatilor si comportamentelor.

Schimbarea de sex a Canonului istoric, e perceputa in tot dramatismul ei sacrificial. Revolutiile moderne considerate responsabile de malezele Modernitatii,  nu sunt decat simptome ale febrilitatii ce insoteste acest proces, accidentele de parcurs ale aceleiasi inevitabile torsiuni istorice a societatilor si imaginarului lor in procesul enantiodromic, spasme ale intrarii Arhetipului Feminin in arena social politica. Revolutiile insele se disting dupa Arhetipul pe care il servesc.

Autorul refuza sa considere ca Modernitatea isi are rizomii in Glorioasa Revolutie engleza sau in Revolutia Franceza din 1789 ca Modernitatea este produsul unei nasteri virginale, o partenogeneza.

  In cea mai sumara formulare, Democratia liberala, castigatoare in disputa cu totalitarismele secolului XX, nu e decat o epoca a Magnei Mater, a Demetrei , al carei nume filtreaza, etimologic, constructia, forma, corpul, casa, domiciliul , adica valorile asociate democratiei.

Cum e tot mai dificil sa se poata demonstra ca istoria a fost o arena a responsabilitatii si vointei umane, animata de o etica si un scop, de un ethos si de un telos spirituale, rediscutarea temei cecitatii devine tocmai un punct de vedere, un inceput nou al vederii de sine, o hypo-teza in intelegerea devenirii istoriei umanitatii.

Transparenta ni se arata o istorie  consumata ca arena a unei implacabile dispute arhetipale  Masculin-Feminin,  continuata in Modernitate si Postmodernitate cu un triumf complex al Arhetipului Marii Mame, al politeismului si polimorfismului valorilor tesute in urzeala si bateala unei planetare retele de interdependente.

Constiinta critica a crizei morale, religioase a istoriei a devenit un univers paralel celui al istoriei traite, practicate si administrate de zoon politikon.

Corul constiintelor despre declinul religios sau criza morala societatii occidentale e toaca batuta la urechea surzilor, un latrat fara urmari, la o caravana care trece, mai departe, indiferenta urmand traseul epuizarii potentialului Noului Canon al Femininului.

Daca lumea a fost facuta prin Cuvantul Tatalui, acum ea se pacifica prin cuvintele, ele insele, infinit rabdatoare ale Mamei, dar mai ales prin imaginile unui politeism idolatric, eretic, motiv de exasperare, pentru spiritul Patern, intransigent, absolutist. Restaurarea acestuia nu pare, nici ea sa cunoasca odihna pana la recastigarea pozitiei de protagonist de catre Marele Tata, de care Acesta s-a bucurat in istorie pina nu de mult, sau, ideal, pana la realizarea, in ordinea vietii, a unei sacrosancte dar si pragmatice hierogamii a celor doua jumatati ale Divinului.

Toata istoria este o trimitere expresa la mariajul mistic al celor doua mari opusuri, a spiritului cu materia, la religia egalitatii dimorfismului Masculin-Feminin, altfel spus al valorilor uraniene solare cu constelatia arhetipala a valorilor sublunare ale lui mater, materia, matrix.

 

Coriolan Babeti — licentiat in istoria artei, cu o teza despre Arhitectura palatelor lui Constantin Brancoveanu , la Facultatea de Istorie-Filosofie a Universitatii „Babes-Bolyai“ din Cluj, promotia 1967, clasa profesorului Virgil Vatasianu, dupa un scurt stagiu in domeniul muzeografiei, s-a dedicat criticii de arta si activitatii curatoriale.

In cadrul proiectului Atelierul de arte Timisoara , devenit acum titlul volumelor in curs de aparitie la Editura Fundatiei Triade, in capitala Banatului incearca, timp de aproape doua decenii, sa creeze un pol de afirmare si explorare teoretica si muzeografica al artelor contemporane din Romania.

In periodicele de cultura si specialitate semneaza cateva mii de pagini despre arta in cronici, eseuri, centrate pe actualitatea artelor vizuale si viata de atelier.

Dupa 1989, urmand traseul unui cursus honorum public, dupa ce a fost numit ca demnitar in Ministerul Culturii condus de Andrei Plesu, intra in diplomatia culturala, incredintandu-i-se refondarea, in 1992, a Institutului de Cultura si Cercetare Uma­nistica de la Venetia.

Impreuna cu Dan Haulica acopera sarcinile de comisar al Pavilionului Romaniei la cateva editii ale Bienalei de Arta de la Venetia, intre care si cele de la Editia Centenara din anul 1995.

O bursa a Universitatii Ca’ Foscari din Venetia din 1996 declan­seaza cercetarea temei femininului in istoria artelor si antro­pologia culturala, fructificate in parte in eseurile si studiile din aceste volume.

In 2003, ca bursier „Ludwig Boltzman“ al Colegiului Noua Europa pentru Studii Avansate, schiteaza primele pagini din actua­lele volume, cu un eseu in nuce despre Democratia ca o religie a Marii Mame,  cuprins in cadrul unui volum in curs de aparitie la Humanitas.

Numit in 1997 ca director al Centrului Cultural de la New York, Coriolan  Babeti isi incheie misiunea diplomatica in anul 2002, revenind in tara.

Unul dintre eseurile sale, The Bertalan Case: The Artistic Experiment as an Exercise and Neurotic Sublimation , este selectio­nat in antologia Muzeului de Arta Moderna din New York MOMA Anthology   Primary Documents, Sourcebook of Eastern and Central European Art since the 1950s , 2002.

Debuteaza editorial in 2007, cu Istoria ca arena a disputei arhetipale , aparut la Curtea Veche Publishing. Se retrage din viata publica in 2003.

Traieste la New York si la Bucuresti.

Caracteristici

Titlu:

Democratia o religie a Marii Mame sau Despre triumful...

Autor:

Coriolan Babeti

Editura:

Curtea Veche

Colectia:

Categoria cartii:

Istorie

Tradus de:

An aparitie:

2009

Numar pagini:

0

Format:

13×20 cm (3 volume)