Despre diafan. Imagine, mediu, lumina in filosofia antica si medievala, de: Anca Vasiliu
Diafanul exprima filosofic insotirea privirii cu gindul. Nici corp in sine, ca aerul, nici calitate particulara a unui corp transparent, diafanul este un nume de imprumut al luminii. Pentru Aristotel, imaterialitatea luminii asigura conditia unitatii dialectice dintre experienta sensibila si cunoasterea intelectuala.El traducea astfel, sub forma empirica, fondul comun stabilit de Platon intre identitatea fiintei si realitatea ei imediata transpusa in limbaj sau in imagine. Toata traditia filosofiei si stiintei antice si medievale, pina la Descartes si Kepler, va utiliza diafanul pentru a defini mediul de manifestare a luminii si posibilitatea perceptiei spatiului si a culorilor. Istoria acestei notiuni traverseaza domeniile fizicii, esteticii si cosmologiei. Stiinta moderna a detronat diafanul din postura de concept operatoriu al luminii. Termenul a intrat in domeniul public al literelor. Cu pretul unei cercetari minutioase a textelor antice si medievale, cartea traseaza destinul acestei notiuni de frontiera intre imanent si transcendent.
Cuprins: Definire prin sensibil • Cosmologie si estetica. Alternativele imaginii • „Piatra aceasta imi este lumina” (Noetica si iluminare) • Lanterna lui Empedocle • Termenul de mijloc sau locul chiasmului • Fiinta de imagine • Imaginea infinita
Caracteristici
Titlu:
Despre diafan. Imagine, mediu, lumina in filosofia antica si...
Autor:
Anca Vasiliu
Editura:
Polirom
Colectia:
Categoria cartii:
Filosofie
Tradus de:
Irinel Antoniu
An aparitie:
2010
Numar pagini:
384
Format:
145 x 225
Comentarii la Despre diafan. Imagine, mediu, lumina in filosofia antica si medievala
Pentru a lasa un comentariu trebuie sa fiti logat.