Imaginați-vă o lume în care totul pare convins să fie invers sau să se întâmple pe dos. Asta face Lewis Carroll în "Alice în Țara Oglinzilor" și face o treabă minunată în a te transpune în această lume plină de surprize și întorsături neprevăzute. În această continuare, Alice se întoarce în Țara Minunilor, dar de data asta nu pe jos, ci printr-o oglindă magică, care o transportă într-un univers parțial familiar, dar plin de lucruri bizare și amuzante.
Ce îmi place cel mai mult la această carte e felul în care Carroll reușește să îi pună pe cititori în pielea Alinei, să simtă curiozitatea ei și să fie surprinși de toate situațiile ciudate din lumea oglinzilor. Fiecare pas o duce pe Alice mai adânc în această țară a inversărilor, unde regulile obișnuite nu mai funcționează și nimic nu e ceea ce pare. Regina Roșie și celelalte personaje desfrunzite și absurde sunt atât de interesante, încât te face să te întrebi dacă, într-un fel, noi nu trăim și noi într-un fel în propria noastră lume, plină de reguli inventate și oameni care uneori par la fel de ciudați ca regina aceea înfășurată în roșu.
Carroll are un talent special pentru a combina umorul subtil cu o doză de filozofie subtilă, totul înțesat cu poezie și dialoguri pline de ingeniozitate. Ilustrațiile alb-negru ale lui John Tenniel adaugă încă o dimensiune poveștii, făcând totul să pară mai viu și mai magic. Fiecare detaliu dovedește faptul că, deși povestea e pentru cei mici, chiar și adulții pot găsi acolo o sclipire de înțelepciune și un zâmbet de ironic.
Nu e doar o carte pentru a petrece timpul, ci o experiență care te face să te gândești la absurdul vieții și la cât de interesant e să vezi lumea dintr-un unghi diferit. Cu un vibe ușor de povești de copil, dar destul de profund pentru firile cu gândiri mature, această carte te invită într-o călătorie magică și plină de fantezie, perfectă pentru cei mici și cei mari deopotrivă. E, fără îndoială, o operă care se citește și se descoperă din nou de fiecare dată, cu inima deschisă și ochii plini de curiozitate.