Amurgul idolilor sau Cum se filozofeaza cu ciocanul Valorile, ideile dupa care s-au calauzit indeobste filozofii apar in aceasta opera tarzie a lui Nietzsche drept idoli, drept zei care au incremenit intr-o eternitate statuta si a caror evolutie pe scena lumii, prin urmare, s-a incheiat. Filozoful lucid, intelegand oboseala bolnavicioasa a spiritului vremii, are atunci drept imperativ anuntarea, adica grabirea sfarsitului acestui spirit.
Un exemplu paradigmatic de idol, lumea adevarata , lumea ideilor lui Platon, s-a retras treptat in sine, a ajuns inaccesibila, indemonstrabila, incognoscibila, iar pentru om a devenit o idee nefolositoare, superflua. Lichidarea ei este un imperativ.
Dar, odata acest idol lichidat, ce lume mai ramane? Cea a aparentei, cea in care simturile isi subordoneaza ratiunea, iar corpul e mai valoros decat intelectul?
Insa „odata cu lumea adevarata am lichidat-o si pe cea aparenta”! Acesta, ne spune Nietzsche, e ceasul lui Zarathustra, vestitorul unei lumi noi, aflata dincolo de opozitia dintre lumea aparenta si lumea adevarata.
Ca sa poata fi inteles mesajul lui Zarathustra, e necesara demascarea idolilor. Altfel spus, pentru a intelege Asa grait-a Zarathustra trebuie sa te pregatesti descifrand sensul Amurgului idolilor .
Azi nu mai cunoastem mila fata de notiunea de „liber arbitru”: stim prea bine ce-i aceasta – tertipul teologic cel mai dubios din cate exista, in scopul de a face ca omenirea sa devina „responsabila” in sensul ei, adica de a o face dependenta de sine … Prezint aici doar psihologia a tot ce inseamna „a face raspunzator”.
-Friedrich Nietzsche Traducere din limba germana de Alexandru Al. Sahighian.
