Intrat in atentia Sigurantei, din 1942, si apoi a Securitatii, G. Calinescu a inceput a fi urmarit sistematic dupa aparitia romanului Bietul Ioanide (1953), iar din oct.
1959 i deschis dosar personal de „urmarire informativa” si s-au inregistrat, o vreme, toate convorbirile din casa, nu numai cele telefonice. Deputat in Marea Adunare Nationala, dar indepartat ilegal de la catedre de istorie a literaturii romane a Universitatii din Bucuresti si din profesorat; membru al Academiei Romane, dar fara posibilitatea de a publica in presa cotidiana (1949-1955), director de Institut academic, dar urmarit din umbra, pas cu pas, pe motivul ca ar fi scris romanul Ororile comunismului in Romania si alte lucrarari subversive, G.
Calinescu s-a aflat in permanenta pe punctul de a fi trimis dupa gratii. Dosarul pe care-l publicam ne indeamna sa privim cu alti ochi asa-zisa lui „colaborare” cu regimul, facandu-ne sa gandim mai profund la statutul sau cu totul incert, de tolerat, mereu cenzut, epoca „rinocerizarii” comuniste si la desconsiderarea, in fond, a valorii lui reale, de prima marime.
