Casatoria la romani, intre mit si realitate

Exista o unanimitate de pareri ca nunta a fost si este un spectacol. Ea a fost vazuta, pe buna dreptate, ca un produs artistic, creat dupa criterii si nevoi estetice ale omului.
Dar, pana sa devina arta, ansamblul ritualurilor care marcau schimbarea calitatii omului, avea alte functii decat cele estetice. Inainte de a fi produse artistice, desenele din grota de la Altamira si Lascaux erau unitati productive de prefigurare a vanatului si rapunerii lui.
Tot astfel si cu nunta, se infatiseaza astazi ca un spectacol, dar componentele sale aveau cu siguranta functii si semnificatii neartistice. Aspectul lor de spectacol l-au capatat oamenii pe masura ce s-au indepartat de mentalitatile arhaice ale Antichitatii, uitand de ele, dar continuand sa le practice in virtutea traditiei.
Ca dovada ca obiceiurile de nunta erau activitati departe de intentii artistice, o constituie cuantumul sporit de reprezentari ale unor relatii economice, preponderent de schimb in cadrul unor ritualuri ale nuntii de astazi. Ca „spectacol”, nunta are „actori”.
„Piesa” se joaca impreuna cu „publicul”, dar ea reflecta ca intr-o oglinda relatiile economice si sociale ale personajelor din „spectacol”. Relatiile de acest gen, traite pe viu, in viata cotidiana a viitorilor miri si socri (cuscri) si nasi, sunt copiate in timpul nuntii, in cadrul unui joc…
foarte serios. In acest spectacol se imbina relatia economica luata la propriu, prin aducerea miresei cu zestre cu tot si relatia figurata a acestui schimb, uneori cu valori simbolice de veche datare.
Chiar si acest grandios spectacol se desfasoara dupa un tipic riguros pus la punct, relatia de schimb realizandu-se in cadrul unui ritual obligatoriu, care, prin frumusetea manifestarii, devine arta. Dar, in spatele acestei arte sta interesul economic.