Ai strop de nemurire in nasterea mea. Ascunde-mi linistea in poala Sa-mi torc stelele toptan.
Curcubeu te cuvant, cu palmele-ti lumina Prin vene te-alint zdrentuit. Petice-n blug nori-ti curg.
Exista in poezia Paulei Barsan o permanenta decojire de cuvinte, de adancire a sensului prin slefuire, prin innobilare (…) ordonandu-le apoi in spirala de lumina, demers poetic intalnit si in volumele anterioare. Paula Barsan creste pe o dimensiune a unui lirism neomodernist, inundat de elan tineresc, de vitalitatea creatiei prin cuvant, izvorand zambete, decojind realitatea pentru a-i descoperi esentele tari, iata un mod de facere a poeziei ca purificare prin scris, un catharsis revenit in forta, dupa experimentul poeziei de notatie, dupa avalansa cotidianului, a notatiei fruste, directe, inoperabile.
– Elena Netcu
