Trecuse mai mult de jumatate din ora. Privirile Leliei ramasesera incremenite pe un punct minuscul al colii albe.
Creionul, intre aratatorul si mijlociul mainii drepte, se misca in acelasi ritm in care secundele se imprastiau prin trupul timpului. Ceva neobisnuit!
Ea nu avea nevoie mai mult de cateva clipe dupa primirea temei, ca sa se scurga in mina creionului si, in ritmul unei muzici doar de ea auzita, sa inceapa un dans frenetic, lasand urme pe hartia imaculata. Alteori se impartea in pete de culoare ce se ingemanau pe coala de desen dupa reguli nescrise si acolo rasarea o lume cunoscuta doar de ea; o lume ciudata, neinteleasa pentru majoritatea privitorilor, care nu se sfiau sa isi arate neintelegerea prin strambaturi sau comentarii rautacioase si care, poate, ar fi trebuit sa ii zdruncine elanul si curajul de a trece granita realitatii lor.
Ea insa, mereu in cautarea mirajelor, nesocotea barierele si pasea fara sovaire dincolo.
