Primele cinci minute sunt cele mai grele. Iti vine sa fugi, sa abandonezi, sa musti din asfalt; sa iei o gura de mortar si s-o mesteci in dinti ca pe guma…
Sa urli ca lupul, ceea ce se intampla: langa tine, Nelu Mic asta si face in clipa de fata… Asa se va trece de azi incolo viata ta: intre doua lopeti de nisip aruncate in burta betonierei.
Viata stacomanului se masoara in tone de material ingurgitat de nesatioasa betoniera: var, nisip si ciment. Sudoarea iti curge de sub casca pe langa urechile pleostite si, cum stai asa aplecat lateral, doi picuri mari se preling pe arcada, apoi pe lentila dreapta a ochelarilor, deja stropita din belsug cu mortar.
Mortarul se intinde pe toata suprafata, dizolvat de sudoare, nu mai vezi nimic inaintea ochilor… Deasupra betonierei se afla totdeauna un nor de colb cenusiu, ca un duh necurat: var si ciment amestecat cu particole de „praf cosmic”…
In ea se prepara in clipa de fata supa primordiala, amestec de amoebe, stele, cuacervate…
