Cand Liviu Rebreanu trece la romanul orasenesc, el eludeaza pe cat se poate infatisarea de indivizi si se refugiaza in monografia unei pasiuni, a unei porniri, adica in romanul psihologic, constient sau nu de lipsa putintei de a intui personaje. Ciuleandra e un astfel de roman analitic.
[…] Materia romanului o formeaza aceasta trecere treptata de la logica aparent normala la conduita si tinuta dementiala… – George Calinescu
