Ma gandesc la Contorsionista de pe la mijlocul ultimului deceniu din mileniul trecut, am renuntat intre timp la vreo patru variante pe care incepusem sa le pun pe hartie si la inca de doua ori pe atatea doar schitate in minte, insa n-as spune ca e o carte muncita. S-a conturat singura in ultimii cinci ani, dintre care mai ales in ultimii doi mi-a facut cele mai multe surprize placute.
Imi pare rau ca ma despart de ea tocmai acum, cand incepusem s-o scriu in sfarsit. As fi putut continua multa vreme, dar n-as fi facut decat ori sa-i adaug osanza unor pagini si s-o aduc astfel in starea de carte coplesitoare, ori sa o slefuiesc pina i-as fi ucis toata gratia.
Cred, sper, ca e nu atat admirabila, cat mai degraba vie, imperfecta, ingrozitoare si, poate, iubibila. – T.
O. Bobe
