Prozaicul creeaza un necesar contrapunct, un fel de transcriere in direct a unor stari, precum in Staza creativa , marturisire dezabuzata a unui impas prin care toti creatorii au trecut mai greu sau mai usor. La antipod, un poem precum As are ceva din frenezia pura a Anei Blandiana in primele volume, este un autoportret facut prin amputari succesive, ca un fel de desprindere din senzorial pentru a consuma si mai deplin betia senzorialului.
Cum se vede, avem de-a face cu o paleta lirica diversa si incercand sa exploreze cat mai multe arcane ale trairii. Meditatia se invecineaza cu dansul liric si retorismul cu haiku-ul, si acest joc da impresia viului mereu surprinzator.
– Christian Craciun
