Surprinzatoarea noutate a acestei carti a Danielei Paun consta, in primul rand, in convertirea fictionalului, pe calea exprimarii lirice, in dramatice confesiuni cu statut de „insemnari” de jurnal. Inedita regie de care depinde „radiografia” propriei biografii, mai ales in latura ei sentimentala, implica asumarea unor ipostaze si a unor masti de care personajul (feminin) are nevoie, in febrila relatie cu sine traita in termenii asa-numitului „teatru al vietii”.
Osciland intre reactia de tip defensiv si alta, destul de caustica, in ambele date ale ei – cele fatise si cele freatice -, detaliile acestor confesiuni reflecta, de fapt, o stare de incordata revolta existentiala. – Mircea Barsila
