Umblu prin mine/ ca intr-un circ pustiu , scrie poetul Constantin Sarghiuta, care pare a urca trudnic treptele zilei intr-o lume maculata, purtand poeme in ranita si visand la prospetimi aurorale. Versurile sale sunt flashuri biciuite de contraste: lumina – intuneric, sublim – jalnic, saracie – bogatie de cuvinte, grandoare – nimicnicie, tristete grea – voiosie silnica s.a.m.d.
Eul liric se multiplica in diverse ipostaze, si ele contrastante, cand clovn, cand erou, cand calator obosit, cand sedentar resemnat; grabit sa se mute-n cuvinte, el aduce ofrande zeului tacerii… – Mircea Petean Precum o unica ratiune a existentei, in fiecare fibra a fiintei sale raspandeste unde…
ca un clopot in lumina. In poemele lui Constantin Sarghiuta, metafora are sonoritate in expresii, unitate de stil si valoare lirica.
Detine o culoare surprinzatoare, se identifica cu pasarile, se adreseaza unei femei probabil cea care 1-a determinat sa scrie despre tristetea lui. Ca un corolar cu imagini frumoase, versurile lui reflecta dimensiuni de sensibilitate puternica, prin poezia sa destinata sa desavarseasca un canon tematic prin simplitate si autenticitate.
– Marilena Apostu
