Dublu autoportret. Memoria unei zile In peisajul literaturii romane Dublu autoportret este o carte unica in felul ei, o cruciada a inocentilor.
Paginile ei pot fi citite ca un jurnal in care starile launtrice si descrierile detaliate ale lumii inconjuratoare alterneaza, ca o reconstituire istorica a Revolutiei, atat de necesara unei memorii colective intesate de ambiguitati, ca o meditatie asupra istoriei ori, de ce nu, ca un roman de actiune. La aceasta se adauga modul inimitabil cu care Varujan Vosganian ne-a obisnuit inca din Cartea soaptelor de a deslusi simboluri si de a le aduce printre noi.
Desi evenimentele sunt relatate la persoana intai, ar fi prea putin sa spunem ca e o carte autobiografica. Fiecare dintre cei ce au supravietuit se va putea regasi, intr-un fel sau altul, printre protagonisti.
De fapt, adevaratul personaj este poporul roman aflat in cautarea propriului destin. Si poate ca, intr-o buna zi, se va considera incompleta o istorie a Revolutiei romane care nu va include in continutul ei pagini din aceasta carte.
