„Dulce ca pelinul e tocmai lumea (…) satului risipit in tarana timpului, un sat in care «bucuriile se amanau continuu». Romanul acesta, cu «gust mai degraba de cucuta», dezgroapa vieti fabuloase, mitice, de parca scriitorul s ar fi nascut nu langa Alexandria, ci prin America de Sud (…) Stefan Mitroi se dumica in personajele sale, ca si cand nu si ar ajunge lui insusi si, napadit de aleanuri naprasnice, zamisleste un roman de referinta al literaturii noastre.
Cartea e un bocet prelung si infundat, la capatul caruia simti in nari amareala desertaciunii. Stefan Mitroi e propriul lui fantanar si din fantanai launtrica aduce la noi o cronica de familie demna de marea literatura romanesca a tinutului morometian.“ (Marian Nazat)
