Poezia din acest volum nu poate fi integrata in niciun curent literar. Si acest demers nici nu este necesar, fiindca autorul ei, bun cunoscator al literaturii romane si universale, se lasa sedus de teme, motive si idei deja cunoscute, ramanand original in tot ceea ce scrie.
Daca in versurile din Inviere se pot descoperi ecouri ale Psalmilor arghezieni, in Eu-rasarit se gaseste dorinta de a reface perechea ancestrala, ca la Nichita Stanescu, iar in Umbra intuim vocea lui Marin Sorescu („Mai are cineva umbra?/ Mai exista umbra de speranta pe lumea asta?”). Sigur ca se pot observa si alte ecouri, sugestii si motive literare (fortuna labilis, lumea ca teatru etc.), dar acestea nu scad din valoarea textelor in discutie, ci evidentiaza, o data in plus, ideea ca autorul este filolog.
