Gândurile din cartea „Gânduri spre lumină” a lui Ioasaf Petreus sunt cu adevărat simple, dar încărcate de o sinceritate și o emoție profundă. Se simte că autorul a scris dintr-un loc de convingere și iubire pentru Dumnezeu, iar poeziile lui nu sunt doar simple versuri, ci parcă niște rugăciuni țesute cu grijă în cuvinte. Este ca și cum ar fi un dialog direct cu Divinitatea, o încercare de a exprima dorul și iubirea, dar și recunoașterea propriilor păcate și căutarea căii spre lumină. M-a impresionat modul în care alege să vorbească despre eroul adevărat al vieții noastre: Dumnezeu, cel care a luptat pentru biruință peste rău și moarte, și care străbate în fiecare cuvânt al său. Ce mi s-a părut extraordinar este simplitatea cu care își exprimă sentimentele – pare ca și cum am asculta o conversație sinceră cu un prieten apropiat. Poeziile sale nu sunt doar despre iubire sau dor, ci și despre căutarea înțelepciunii, despre unirea sufletului cu divinitatea într-un fel de comuniune profundă. Sunt în același timp rugăciuni și reflecții, poezii pline de lumină, dar și de întrebări sincere, așa cum ne vin nouă tuturor în momente de întălnire cu propriile noastre gânduri și lacrimi. Îmi place că autorul reușește să transforme aceste tematici spirituale într-un mod accesibil, aproape ca o conversație între suflete. Se simte că fiecare poezie vine dintr-un loc de sinceritate, și că, chiar dacă unele imagini sunt simple, ele au o frumusețe aparte, o prospețime care te face să o citești cu sufletul deschis. E o carte care te îndeamnă să te oprești din agitație, să meditezi și să descoperi fragmente de lumină în propriul tău suflet. În final, ideea că poezia poate deveni o punte între iubire, dor și credință are o frumusețe aparte, iar Ioasaf Petreus ne invită să ne regăsim în cuvintele lui, să ne îndreptăm spre lumină și spre înțelepciunea divină cu toată ființa.