Un poem ce poate fi legat de toata gandirea volumului de fatA este iluizia. Sunt aici asocieri de mare profunzime intre imagini atat de contrastante, neasteptate in alaturarea lor, incat efectul este in favoarea adevaratei poezii: mareea si dansul, soparle subtiri ca fumul de tigara, padure cu ferestre de fier forj at, mareea care inghite toate femeile si le adunA in sArutul tau (si aici, eludAm citarea in sine), toate intr-un poem ce incepe quo steal ce Iti taie respiratia lecturii: „pe peretele de un verde turcoaz/ trei pesti din bucAti de icoanAl inoata incet abia respirand/ se opresc cand pendulul incepe mareea”
