Sunt cetateanul nestiut. Ma ploua caisi prin vant.
Data de nastere n-o stiu, dar mi-o banuiesc, aproape cu exactitate, copiii mei nenascuti. Lor le duc dorul, lor si parintilor furibunzi, care n-au avut zile sa-i nasca.
Pruncii isi cer dreptatea din ceruri, cu bice si scorbaciuri. Nu am vreo denumire anume, puteti sa-mi ziceti oricum, vantul far’ de stapan, cretina cu-n singur plaman.
Neaerisita ca beciurile dospite in mucegai. Sunt eu, nu-ti sunt, ierburi decopertand acoperisuri de case, de ape, de un ilustru submarin, turcoaze prabusite printre cristaluri si irisi, si pleoape.
E ingerul ce harpa si-a strunit cand pasul ti l-ai priponit. Si versul ti l-ai pierdut pe drum, e ingerul far’ de stapan.
L-am agatat in cui aseara, a amutit, tembel, si isterizand apatic. Doar ranjetul mai lumina cuiul deasupra sa… Din aripi isi facuse bice, din pumni – otel inversunat.
Funesta naluca cantand un drum catre rai mai bland. Doar timpul masurat de ceas mai spune de al tau pas.
