Infractiunea comisiva prin omisiune

Conduita omisiva a constituit, pentru o lunga perioada de timp, o anomalie a dreptului penal. Evident ca omul, atunci cand indeplineste o anumita actiune, omite sa realizeze o infinitate de alte actiuni.
De ce ar fi util ca dreptul penal sa intervina pentru a sanctiona aceste omisiuni? Cum s-ar putea discerne care dintre omisiuni sunt relevante penal?
Care sunt limitele de raspundere in acest caz? Cum ar trebui reglementate astfel de infractiuni?
Lucrarea de fata reprezinta o perspectiva asupra unui tip de infractiune tratat cu o oarecare superficialitate in dreptul penal romanesc: infractiunea comisiva prin omisiune. Odata cu consacrarea in noul Cod penal roman, in art.
17, a acestei reglementari, se impune analiza atenta a literaturii juridice straine care a dezvoltat-o si a consacrat-o. Prin urmare, avem in Romania o reglementare expresa a infractiunii comisive prin omisiune, dar stim ce am reglementat?
O modalitate de comitere a faptei comisive? Un tip de infractiune omisiva?
O modalitate de realizare a elementului material? O clauza legala de analogie?
O clauza legala de echivalare a omisiunii cu actiunea? In cuprinsul acestei lucrari se analizeaza nu (numai) ce reprezinta omisiunea in general, ci ce este infractiunea comisiva prin omisiune, ca tip de infractiune nou reglementata in Romania din anul 2014.
In acest scop, am incercat sa orientam analiza inspre literatura juridica straina, care, deja de peste un secol, analizeaza in ce modalitate ar trebui scrisa, daca ar trebui scrisa, o clauza de echivalare a omisiunii cu actiunea. Am analizat si prezentat, de asemenea, numeroase sentinte judecatoresti straine, pentru a arata nu numai cum este receptata in practica aceasta dezbatere teoretica, dar si ca omisiunea improprie este o chestiune nu (doar) filozofica sau teoretica, ci preponderent practica.