Insemnari pe tivul fustei

De când am început să răsfoiesc „Insemnari pe tivul fustei”, am simțit ca și cum aș fi fost invitată la o conversație profundă, sinceră și plină de povești nespuse. Anca-Ioana Cada reușește să conțină în poezie un fel de limbaj eliptic despre noi toți, despre omenire, dar și despre lucruri mai intime, mai personale, ca o mărturie a ceea ce suntem și a ceea ce am fost. Cartea asta nu e doar o poezie, e un fel de jurnal reflecționist, o confesiune despre memorie, familie, frică și puterea de a merge mai departe, chiar și atunci când toate rezervele de înțelegere și răbdare par să fi fost consumate.

Ce-i frumos la această poezie e modul în care te invită să descifrezi, ca pe un cod, anumite mesaje despre noi înșine. Și odată ce reușești să îi pătrunzi sensurile, înțelegi că fiecare vers, fiecare cuvânt a fost ales cu grijă, ca parte a unui demers poetic profund. Textul e presărat cu referințe juridice (având în vedere profesia autoarei), dar și cu autoironie și o anumită delicatețe în abordare, precum un exercițiu de sinceritate fără menajamente. Se simte că fiecare strofa vine dintr-un loc sincer, de multe ori dureros, dar spus cu blândețe și respect pentru sine și pentru ceilalți.

Una dintre cele mai frumoase observații pe care le-am avut despre carte e modul în care se construiește o poveste personală, dar și colectivă, despre genealogia femeilor din familie, despre surorietate și despre legăturile subtile care ne definesc. E ca și cum autoarea ne duce printr-o artă a mărturisirii, dând în același timp o voce dură, dar și plină de compasiune. Poemele astea sunt ca niște ferestre spre suflet, și cred că nu e nimic mai sincer și mai uman decât să te prezinți așa, cu toate vulnerabilitățile tale dezvăluite.

Ce mi-a rămas mie, personal, după lectura, e sentimentul că această carte e o lecție despre acceptare, despre cum poți fi puternic chiar și atunci când totul pare să se destrame. E o poezie despre suferință, da, dar și despre modul în care o poți trăi și transforma în ceva valoros, cu intenție și curaj. În plus, stilul ei mixt, cu secvențe de autoironie și reflecții subtile, face ca lectura să fie ușor de savurat, dar și profundă. Cu siguranță, „Insemnari pe tivul fustei” rămâne o lucrare care îți amintește de puterea cuvântului – de cel scris și de cel trăit.

Pe scurt, dacă ești în căutarea unei poezii care să te ajute să te raportezi la tine însuți, la familie și la lumea din jur, această carte e o alegere minunată. E o poveste spusă cu onestitate, cu umor și, uneori, cu lacrimi, dar toate într-un pachet poetic plin de sensibilitate. Aș recomanda-o oricui vrea să se conecteze mai profund cu propria sa ființă și cu lumea complicată în care trăim. O poezie care te face să te simți viu și să-ți dorești să continui să înțelegi, să simți, să lupți.”