Jurnal din subterane

Cand copiii spun povesti, reinvatam tacerea Dafi zice povesti. Ca un fir de borangic care urca Cerul.
Cuminte si asezat, luminat de cate o raza de soare. Zice povestile si zambeste hatru, ca o fata din dafin.
Iesita la iveala dupa o vreme de incertitudini si ramaneri acasa. E scapata din generatia ei.
Ranita parca de pre-urat, isi cauta povestile ce-i plac. Atunci cand nu le afla, le reconstituie dintr-o memorie arhetipala.
O sa vi se para ca stiti ce scrie. Doar o sa vi se para.
Nici un personaj nu e singur, poarta cu el amprentat cate ceva din noi toti. Are personaje ca noi, oricare dintre noi.
Dincolo de lentila ochelarilor – noi, ochelaristii, oricum ne avem bine, deci nu o laud – se simte observatia cuminte a copilului care vede tot, rescrie tot ca sa nu uite. Sunt textele acestea un soi de memorie anterioara a minunilor ce vin.
Dafi zice povesti. Scocioreste in subterana cu linistea unui Inger.
Stie ca nu i se poate intampla nimic si totusi e atat de implicata in ceea ce scrie ca ai senzatia ca e acolo, martor. Marturie ne stau desenele – ei si ale Domnicai Barca (p.
47) – developand parca modal, cu totul altfel decat noi, dramatica viata a unui suflet. Te face sa fii una cu romanul ei, un roman atipic pentru un copil ajuns student deja.
Am simtit, in toata parcurgerea cartii, o atingere pe umar si mi-am dat seama ca avem mereu un Inger care citeste peste umarul nostru ce scrie un alt Inger. Dafi zice povesti.
Cu ochii mariti de uimire si uneori de admiratie. Cu ochii mijiti la rautati si blestematul amestec de bine-rau-rau-rau in care ne zbatem.
Am descoperit cu ea subteranele pe care nu le-am uitat dar, uneori, ma oboseste sa le mai strabat. E curajoasa si asta face din romanul ei – deloc adolescentin, nu priviti la forma – o veritabila fresca pe tavanul de asteptari al unei generatii.
Generatia copiilor carora le este frica sa creasca mari, zic unii. Generatia careia i-am rata adolescenta nelasandu-i sa ne zica povesti.
Dafi ii razbuna. Oare ne convin povestile spuse de ei?
Cititi si vedeti. Povestea unui copil ranit care straluceste intr-o curajoasa Domnisoara.
Dafi zice povesti. N-o opriti.
Poarta in inima ei stralucirea cerului, neuitand nici o clipa de greul pamantului. Un roman ca un cantec de privighetoare spre ziua.
Personala si tenace, Dafina ne scrie un roman. Cautati sa cititi lumea prin ochii ei.
Ochi de copil curajos, ajuns la Lumina. – Parintele Constantin Necula