Martori ai Fericirii. Sapte vieti de sfinti romani

Cu un cuvant insotitor al Preasfintitului Mihai Fratila, episcop greco-catolic de Bucuresti Martiri ai credintei, martori ai fericirii, sfinti… Fiecare dintre noi a cunoscut oameni care au trait in curatenie morala, care au vorbit despre fericire, care au trait asemenea sfintilor.
Multi romani de-a lungul deceniilor comuniste au murit in penitenciare, au avut parte de experiente atroce si de privatiuni teribile. De ce doar unii dintre ei sunt canonizati?
Pentru ca martiriul celor sapte episcopi greco-catolici povestit in aceste pagini s-a petrecut in raport cu o comunitate de credinta si cu un juramant de slujire prin care ei nu-si mai apartineau ca insi. Se puneau cu viata lor de zi cu zi la dispozitia celorlalti, devenind garantii celor mai inalte valori ale noastre ca oameni.
Intre gand, fapta si cuvant nu a existat la ei niciodata o fisura. Si au facut toate astea neingamfati, cu umilinta si cu iubire adevarata de semeni.
Proba cea mai inalta a slujirii este sa nu abjuri de la un legamant pe care l-ai facut cu oamenii in fata lui Dumnezeu. Cand, in 1948, comunistii au desfiintat Biserica Greco-Catolica, al carei rol a fost urias in nasterea sentimentului de natie a romanilor, in educarea lor si in aparitia constiintei latinitatii noastre, le-au cerut episcopilor sa se lepede de legamantul facut de Biserica lor in urma cu 248 de ani.
Cu totii au luat aceasta cerinta ca pe o insulta. Si au ales, cum spune unul dintre ei, «marea cinste a temnitei pentru credinta».
– Gabriel Liiceanu In momentul strivirii brutale a tuturor elitelor spirituale, intelectuale si politice din Romania de catre autoritatile comuniste, Biserica Greco-Catolica a oferit o contributie inestimabila de marturie crestina dusa pana la capat, precum bobul de grau cazut in pamant, care moare spre a aduce mult rod. Aceasta carte se intemeiaza pe dosarul inaintat la Vatican in vederea recunoasterii martiriului celor sapte episcopi greco-catolici morti sub prigoana comunista intre anii 1950 si 1970.
Pentru ei, trairea in credinta n-a insemnat o simpla resemnare in fata suferintelor pe care le-au avut de indurat, ci mai degraba o anume bucurie de a se intalni cu Cristos in patimirea lui. – Francisca Baltaceanu, Monica Brosteanu Legaturile noastre cu Papa, Episcopul Romei, nu sunt oranduiri omenesti, pe care sa le putem schimba, ci oranduiri dumnezeiesti, pentru care datori suntem sa suferim, la nevoie, ocari, batai, amenintari, poate temnita si saracie, caci asta inseamna a-l preamari pe Isus Dumnezeu, inseamna a-i dovedi iubirea nemincinoasa, inseamna a ne chezasui de acum si a ne agonisi, cu o trecatoare suferinta, o vesnica marire, mai presus de orice masura (2 Cor 4, 17), caci durerile ceasului de fata nu pot sa stea in cumpana cu marirea ce va sa se arate pentru noi (Rom 8, 18).
– Scrisoare a episcopilor greco-catolici catre credinciosi, 24 iulie 1948 Pe coperta: Victor Vasnetov, Arhanghelul Mihail in genunchi, schita pentru pictura Catedralei Sfantul Vladimir din Kiev, 1885–1893