„Nu am vorbit cu nimeni nicio vorba, deoarece nu aveam voie sa vorbim nimic intre noi, iar eu de frica am respectat intocmai regulamemul. In doua luni, parul meu a fost alb ca varul.
Munca era foarte grea deoarece impingeam bucati de piatra de peste 200 kg, pentru fundatia podului si pregateam betonul pe care il caram cu roabele. Ma uitam la detinuti, care aveau o infatisare jalnica.
Unii nu aveau putere sa impinga cu ranga si erau batuti pana cadeau jos in stare de inconstienta” – (fragment)
