Mersul la biserica regulat nu constituie pentru credincios un simplu obicei, o indatorire religioasa tipiconala, o obligatie sociala sau o solutie psihologica, o iesire din stransoarea asfixianta cotidiana, ci, dimpotriva, prin venirea la Biserica se exprima o necesitate existentiala, nevoia ca omul sa vietuiasca autentic, sa-L intalneasca pe Izvorul vietii, pe Creatorul lui, sa se uneasca cu El. Trupul si Sangele lui Hristos, cu care se impartaseste la Dumnezeiasca Liturghie, ii daruiesc aceasta plinatate, il fac sa se simta „impreuna cetatean cu sfintii si casnic al lui Dumnezeu”.
