Monahul Proclu Nicau, trambita sihastrilor. Cuvinte vii

Cel care urca pentru prima data un munte trebuie sa urmeze un traseu marcat; are nevoie de o calauza, de un insotitor, de cineva care a urcat deja aceasta culme si cunoaste drumul. Drept urmare, mi-am adus aminte de o fagaduinta facuta Parintelui Proclu, mentorul meu, dupa tiparirea cartii Convorbiri duhovnicesti cu sfintia sa, de a mai scoate o carte cu invataturile cuviosiei sale, pentru care am cerut binecuvantare.
Dar el, smerit, cu un glas bland si ragusit, cu o privire senina dar ferma, mi-a soptit: Dupa ce voi pleca si cand iti va fi dor de mine sa o scrii Acum, dupa 5 ani de la mutarea sa in Vesnicie, cuprins fiind de emotie, de dor, respect si veneratie, am asezat un buchet de cuvinte, o sinteza a invataturilor sale date de acest traitor filocalic, parintele Proclu Nicau, pustnicul din Muntii Neamtului. Slefuit de intalnirea cu Dumnezeu in singuratate, avva Proclu Nicau, unchiul meu, putea vindeca un suflet prin simpla sa prezenta.
El indruma si-i forma pe altii nu numai prin cuvinte chibzuite, ci si prin prezenta, prin exemplul viu si personal. Invata nu numai prin cuvant, ci si prin tacerea sa.
Avva cel smerit iti turna balsam de bucurie sfanta prin cuvinte de o nevinovatie la care te simteai partas, deveneai pur ca el, te recunosteai ca apartinand dintotdeauna acelei puritati, stiai in acel moment cum trebuie sa fii si ca asta e tinta ta in viata sa ramai sau sa devii asa ca in acele clipe. Publicam acest volum de sinteza cu nadejdea ca aceste noi pagini de filocalie romaneasca vor aduce rod insutit in vietile si inimile cititorilor.
– Preot Nicolae Nicau