O frantura de viata. Zorii unei parohii (1990-1995)

O frantura de viata este o carte-marturisire, scrisa in lumina unei simplitati si sinceritati care trece de la „a te cuceri” si a te conduce la „a fi parte”. Si acest parcurs de implicare a cititorului este posibil pentru ca face apel, fara a-si propune acest lucru, la filonul de credinta al fiecaruia in Domnul si la apartenenta la o Biserica renascuta.
-Virgil Bercea Paginile scrise de Adriana Moldovan poarta amprenta „secretului” pe care opresiunea regimului comunist a impus-o in jurul slujirii sacerdotale a celor ce, ignorand pericolele, au ramas fideli bisericii greco-catolice. Ele poarta totodata pecetea unei solidaritati de grup, ce are ca nucleu solidaritatea familiala, in jurul celui care a fost parintele Moldovan, precum si amprenta apartenentei confesionale si a trairilor religioase, ale caror radacini coboara pana in frageda copilarie.
– Conf. dr.
Corina Teodor, istoric, cercetator la UMFST Tirgu Mures Aceasta carte a Adrianei Moldovan are doua calitati principale care-i reflecta personalitatea. Prima este stilul familiar, sincer, cald, cu care restituie atatea fragmente de viata, nu numai dintr-ale familiei sale, dar si ale Bisericii Greco-Catolice din Transilvania.
Datorita cuvintelor sale, povestirii sale, pagina cu pagina ii apare cititorului profilul autentic al unei comunitati: chipurile, gesturile, cuvintele. Adriana Moldovan ne restituie, la distanta de ani de zile de la acele evenimente, sperantele si deziluziile, bucuriile si durerile istoriei traite de femei si barbati in acest ungher al inimii Europei, atat de drag mie.
A doua calitate a acestei carti o constituie prezenta multor fotografii. Aceasta pentru ca imaginile restituie in mod concret ochilor nostri bucati de memorie personala si impartasita.
Imaginile din carte ne arata deseori chipuri surazatoare, celebrari liturgice, documente. Atatea existente si atatia martori pe care Adriana Moldovan ni-i prezinta, ea care la randul sau este o marturisitoare prin propria sa existenta, putem sa-i vedem si noi, asa cum i-au vazut ochii sai.
Pe unii, pe care si noi i-am intalnit, ii vedem aici mai tineri; pe altii ii vedem pentru prima data. Poate ca, cine stie, intr-o zi ii vom cunoaste, desi deseori aceasta nu mai e cu putinta.
Printre ei este si cazul parintelui Petru Moldovan, tatal Adrianei, „piatra” pe care s-a fundamentat micuta biserica domestica familiala a anilor persecutiei si chiar de dupa revolutie, in anii intensi facuti din sperante si deziluzii. – Dr.
Alberto Castaldini , Facultatea de Teologie Greco-Catolica Universitatea Babes-Bolyai