Pachet de doua volume din Accesarea Fondurilor Europene de la Începător la Expert: • Volumul I (154 pagini) n • Volumul al II-lea (186 pagini) n n Prin ghidul Accesarea Fondurilor Europene descoperi aceleași instrumente de accesare a fondurilor pe care le folosesc antreprenorii și consultanții, care reușesc să atragă finanțări europene nerambursabile. n n Ghidul de Consultanță îți dezvăluie Pas-cu-Pas cum să Accesezi singur Fonduri Europene Nerambursabile pentru afacerea ta, fără firme de consultanță și fără comisioane de mii de euro pierdute.
n Ghidul prezintă pașii prin care s-au accesat Fonduri Europene de peste 5 milioane euro în ultimii 4 ani și este susținut de mărturiile a peste 60 de antreprenori, care au obținut Fonduri Europene alături de noi. • Tipurile de ajutor european pentru care poți să aplici în următoarea perioadă.
• Etapele obținerii unei finanțări: începând de la verificarea eligibilității până la semnarea contractului de finanțare, achiziții, depunere decont și cofinanțare. • Cum întocmești un proiect complet și o cerere de finanțare corectă indiferent de programul pe care aplici!
• Pregătește-ți dosarul din timp pentru finanțările de la 50.000€ până la 200.000€ nerambursabili pentru panouri foto voltaice. • Dacă dorești să investești în turism sau ospitalitate îți prezentăm pașii prin care antreprenori fără experiență anterioară au reușit să atragă fonduri pentru construcția și utilarea de pensiuni agro-turistice, agrement, puncte gastronomice, campinguri, ș.a.m.d.
• Cum obții finanțare pentru echipamente, utilaje și software-uri? Multe startup-uri din domeniul producției (cofetării, brutării, fabrici, tipografii, etc) și software (webdesign, programare, webhosting, etc.) vor primi fonduri europene pentru achiziția de echipamente, calculatoare și programe software.
• Agricultura și dezvoltarea rurală rămâne în continuare un sector popular și îți arătăm cum poți accesa de la 200.000€ până la 1 mil € per proiect pentru ferme, dezvoltarea infrastructurii rurale și promovarea agriculturii ecologice. • Află traseul prin sistemul birocratic din România, pentru ca un proiect să primească finanțare.
Nu te speria, totul se face online! n Fondurile europene transformă viețile antreprenorilor și ale familiilor acestora, sunt zeci de mii de români care și-au construit pensiuni, hale, spații de producție, ferme, spălătorii auto, care au achiziționat echipamente, utilaje, calculatoare, mașini, panouri fotovoltaice, etc… toate prin finanțări europene.
n n Prin ghidurile Accesarea Proiectelor Europene de la Începător la Expert te îndrumăm pas-cu-pas către finanțare: Studiază-te: pune întrebări formatorilor noștri, întocmește și depune proiectul conform specificațiilor demarează afacerea și bucură-te de ea împreună cu familia ta! Nu pierde acești bani europeni, când mii de antreprenori români îi accesează.