Home / Nicolae St. Noica / Palatul de Justitie si sediile Inaltei Curti de Casatie si Justitie. 130 de ani

Palatul de Justitie si sediile Inaltei Curti de Casatie si Justitie. 130 de ani

144.3 LEI
In Stoc
Cumpără Acum
🔒 Plată Securizată & Livrare Rapidă
An apariție: 2025
ISBN: 9786060813149
Editura: VREMEA

Recenzia noastră

Cartea despre Palatul de Justiție din București și sedii ale I.C.C.J. scrisă de Nicolae St. Noica aduce în prim-plan o poveste plină de istorie și pasiune pentru limbajul arhitectural și simbolic. Întregul text pare să fie o revenire la rădăcinile acestei instituții, dar și o reflecție profundă despre semnificația și rolul lui în societate.

Acolo, în paginile acestei cărți, ne întâlnim cu o istorie vie, viețuită nu doar prin biografia clădirii, ci și prin poveștile și evenimentele importante care au avut loc în aceste spații. Autorul ne face să simțim cum fiecare cărămidă, fiecare detaliu arhitectural, povestește despre speranțe, lupte și momente de cotitură ale unei instituții care a avut menirea să fie stindard al dreptății.

Un lucru care mi s-a părut foarte interesant e legătura între edificiile monumentale și ideea de durabilitate, de continuitate. Nicolae St. Noica nu doar descrie cam cum arată aceste clădiri, ci și create un pod între trecut și prezent, arătând cum edificiile devin niște personaje, însuflețite de spiritul celor care le-au conceput și construit. Se simte dorința de a păstra și de a valorifica moștenirea, dar și apelul la justiție, la dreptate, chiar și atunci când lucrurile nu merg așa cum ne-am dori.

În plus, partea care mi-a plăcut cel mai mult e modul sincer și uman în care autorul vorbește despre greșelile și nedreptățile care s-au întâmplat chiar în interiorul acestor lăcașuri ale justiției. Numai că, dincolo de tristețea acelor momente, cartea transmite și un mesaj de speranță: că e nevoie ca decidenții să fie mai atenți, să uite de interese și să se concentreze pe adevărata menire a acestei instituții, și anume să aducă dreptate.

Per ansamblu, această carte nu e doar o poveste despre o clădire, ci și despre lumea din jurul ei. O invitație la reflectare, la respect pentru istorie și pentru valorile pe care aceste edificii le simbolizează, dar și un semnal de alarmă pentru a nu uita de cine suntem și ce avem de făcut ca societate. E ca o discuție cu trecutul, cu cărămida fiecărei camere și cu spiritul oamenilor care au contribuit la modelarea acestor locuri importante pentru toți cei care cred în dreptate și în continuitate.

Te-a convins?
Vezi Oferta

Descriere

Istoria Palatului de Justitie din Bucuresti poate sa fie un elogiu adus menirii institutiei, spiritelor superioare care au trecut pe acolo, marilor intamplari care au animat locul de-a lungul timpului, dar poate sa fie si istoria cladirii in sine. Iata o judecata de valoare a autorului, facuta in aceasta carte: Cred de aceea ca acea lege teribila din Efes, pe care o amintea Vitruviu, care il facea pe arhitect responsabil baneste atunci cand costul lucrarilor ar fi depasit cu 25% totalul devizului, nu-l putea afecta pe arhitectul Ion Mincu.
Ce bine ar fi daca astazi s-ar aplica aceasta lege celor ce nu au grija de cheltuirea banului public pentru diversele constructii . Inalta Curte de Casatie si Justitie, creata de Alexandru Ioan Cuza – precum cele mai multe dintre institutiile Romaniei moderne – in anul 1862, trebuia sa fie un templu al dreptatii, dupa cum ii menea presedintele Vasile Sturdza: Sa punem, dar, toate silintele noastre, ca in curand sa auzim: Dreptatea domneste in Romania .
Domnia aceasta, cum se intampla indeobste, a fost relativa. Autorul deplange „faptul nedrept”, petrecut chiar in interiorul justitiei si in urma caruia Palatul de Justitie, ridicat pentru a adaposti Inalta Curte de Casatie si Justitie, a fost dat in administrare Curtii de Apel Bucuresti, incat Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost mutata in alt loc.
Este acesta, poate, si un apel adresat factorilor de decizie pentru a restabili dreptatea. Dar, dincolo de dreptate si nedreptate, constructiile monumentale sunt o marturie a civilizatiei si un factor de durabilitate a vietii unor generatii.
Ele devin personalitati in sine, insufletite de spiritul oamenilor care le-au proiectat, facut si care le-au populat. – Academician Ioan-Aurel Pop , Presedintele Academiei Romane