Cat de departe in timp este momentul intalnirii cu Rafael, unul dintre elevii din a doua generatie de la scoala unde predam, Onisifor Ghibu. Da, era deosebit de toti de ce, pentru ca, sigur, culoarea pielii si apoi carliontii lui erau unici.
Privirea nu te lasa sa-I uiti. Curand aveam sa aflu mult mai rnutt; eram aproape vecini, deci puteam sa venim o parte-din drumul spre casa impreuna.
Atunci avea sa fie deschis’si sa – comunice mai usor cu mine. Avea multe de intrebat-si de inteles.
Pana aici nimic neobisnuit, doar ca era total diferit. Inteligenta sclipitoare, revoltat pana la Cer, dar mereu in cautare de nou si senzational.
Dorea sa faca multe, pentru ca primise ,,multi talanti”, dar rand pe rand au cazut aspiratiile intr-o zona mai putin cunoscuta mie. In cei patru ani de scoala asteptam cu bucurie Craciunul, iar Rafael ne colinda si ne impresiona, pe cei ai casei mele cu: „Noapte de vis”.
Nimeni n-a mai cantat la fel. Cred ca nu i-a placut ce se poate face la scoala, totul se derula prea incet pentru gustul lui, de aceea acolo nu si-a dovedit calitatile, sigur pierderea este a lui, intr-un fel.
Desi dupa cei patru ani de scoala fiecare generatie se desparte de invatatoarea ei, totusi noi nu ne-am despartit! Macar, din cand in cand, ne vedem.
De ce este deosebit? Pentru ca el dispune de altruism autentic.
Ce pacat ca nimeni nu a inteles! – Ancuta Bucur, invatatoare
