Povestiri la colt de strada. Viata in cate zece secunde si alte marazuri Oamenii se misca tacuti, tarand dupa ei cohorte de singuratati, intr-o aglomeratie a tunelurilor create ad-hoc, de fiecare individ in parte.
Nimeni nu vede pe nimeni. Se aud mecanismele subtile ale naturii, pamantul si plantele lucreaza de zor, cu exactitatea aproximativa a unui orologiu medieval.
Mi-e dor de veselia fara minte a mahalalei, atunci cand noaptea racoreste acoperisurile strambe si asfaltul incins. Si de parfumul greu al florilor de vara, zambind frivol in lumina chioara a cate unui felinar razlet.
Azi ploua. Cerul e lipit de pamant si orasul devine cer.
Cad ingeri.
