Practicant al unei poezii nervoase, cu fibre de o concretete tragica, Marius Olaru reflecteaza profund la adevaruri cutremuratoare intr-un sanctuar de iluzii, utopii, idealuri. Caci Marius Olaru isi dezvaluie, aproape autoflagelandu-se, delicatetea violentata de-o „cronica saturatie de uman”, isi regaseste nobletea originara, isi reinaugureaza paradisul pierdut, dar nu-l reinventeaza aidoma, intrucat mutatii teribile i-au viciat infatisarea.
– Ion Popescu-Bradiceni
