Intr-o lume care jura pe simplitate, Daniela Ratiu pacatuieste prin stil. Scrie ca si cum ziua de maine n-ar exista si din fiecare propozitie sau fraza face un monument.
Si atunci textul incepe sa vorbeasca de la sine, fara interlocutor. Isi ajunge siesi.
Restul e duritate. Netemperata.
– Cristian Fulas Dupa Ultimul an cu Ceausescu , Daniela Ratiu publica un alt roman-verite pe care nu l-as recomanda celor slabi de inima. Ceea ce pare initial un scenariu distopic ce aminteste de Drumul lui Cormac McCarthy se dovedeste o reconstituire fictionala a unei catastrofe umanitare, cum a fost foametea de dupa razboi din Basarabia (si nu numai).
E blestemul Europei rasaritene: ceea ce altii si-au imaginat, aici s-a trait. Romanul isi transforma cititorul in martor al celor mai cumplite orori.
Cat reuseste un om sa mai ramana om? Care e limita?
Pentru ca ea exista. Citita in contextul razboaielor de azi, cartea capata o rezonanta aparte.
E o experienta nu numai literara, ci si etica. – Bogdan Cretu
