Cartea lui Ionel Popa, „Spatiul literar in romanul romanesc de la N. Filimon la G. Calinescu”, m-a surprins prin modul în care explorează atât de simplu, dar totodată atât de profund, un subiect pe care mulți îl consideră complicat: spațiul în literatură. Îi place să vadă lucrurile într-un mod mai clar și mai practic, alegând o clasificare clasică și ușor de înțeles: spațiu rustic versus urban, deschis versus închis, exterior versus interior, public versus privat. Într-un fel, e ca și cum ne-ar fi deschis ochii și ne-ar arăta că, în fond, toți acești termeni pot fi explicați simplu, dacă le punem întrebările potrivite.
Ce mi s-a părut cu adevărat interesant e modul în care autorul analizează aceste categorii, dar nu doar ca niște concepte abstracte. El merge mai departe și ne arată că fiecare dintre aceste spații are și subspatii sau alveole, cum ar fi casa, odaia, sau celelalte spații asemănătoare. Îmi place ideea asta, pentru că fac legătura cu ceea ce trăim în viața de zi cu zi, și ne arată că spațiul nu e doar un loc fizic, ci și o stare, o atmosferă, o experiență personală.
Un alt aspect care m-a atras mult e discuția despre modul în care spațiul literar poate fi reprezentat în diferite forme, fie liniar, circular sau labirintic. Gîndirea asta m-a făcut să realizez că și poveștile, și romanele, pot avea propriile lor „spații” în care cititorul e purtat și prin care se poate plimba în voie, descoperind sensuri și semnificații ascunse. Și nu doar atât, că spațiul poate ajunge chiar până la nivelul cosmic sau transcendent, dar și poate fi reductibil până la corpul uman, la experiențele trăite în interior, în mintea și sufletul personajelor.
Mi-a plăcut foarte mult și faptul că autorul discută despre cum același spațiu poate avea conotații pozitive sau negative, în funcție de context sau de percepția individului. Sunt convins că fiecare între noi poate găsi în această carte un punct de vedere sau o perspectivă care să-i trezească interesul și să-l ajute să înțeleagă mai bine complexitatea textelor literare despre spațiu.
În final, ce m-a impresionat cel mai mult e faptul că întreaga lucrare se bazează pe un inventar fenomenologic, adică pe o explorare detaliată a experienței spațiului în literatură, și nu doar pe o analiză teoretică uscată. Ionel Popa a ales operele semnificative din literatura română și le-a analizat în acest context, pornind de la o carte ce mi s-a părut ca un model de dialog: „Spatiul in literatura – forme si semnificatii” de Valeriu Cristea. Îi mulțumesc pentru această carte, pentru că m-a făcut să privesc literatura dintr-un unghi nou, mai viu și mai plin de sens.