Pune cu grija paharul pe masa si se ridica greoi de pe scaun. In surdina se aude un blues ale carui note moi si rotunde, nu stiu de ce mi le inchipui ca fiind moi si rotunde, poate pentru ca le simt ca pe niste stropi ce-mi racoresc simtirea, imi relaxeaza cugetul si ma ajuta sa interiorizez, intr-o milisecunda, toate zambetele false din ultimii ani de la Asociatie, toate grimasele intiparite imbecil pe chipurile celor prezenti, toate privirile goale care se inchipuiau profunde si empatice, si unele poate chiar erau, pentru ca mai apoi sa le exorcizez intr-un zambet larg pe care il afisez cu toata figura.
