Am început să citesc „Sulina cosmopolita” și am fost purtat într-un fel de călătorie vie, plină de povești ascunse și detalii care ți se lipesc de suflet. Cartea asta nu pare să fie doar o colecție de informații, ci mai degrabă o fabrică de amintiri, o punte între trecut și prezent, spusă cu pasiune și un ochi plin de nostalgia. Petruța Teampău ne invită să ne uităm dincolo de datele istorice stricte, să vedem orașul prin ochii oamenilor care îl trăiesc și îl simt zi de zi.
Interviurile pe care le-a adunat autorul sunt ca niște fragmente de suflete – povești personale, detalii intime, experiențe de viață care au format Sulina de-a lungul timpului. E ca și cum te-ai plimba pe străzile orașului și ai asculta amintirile oamenilor, simțind gustul lor, auzul răsunetului vieții zilei de ieri. Fiecare poveste aduce o culoare diferită, o nuanță de viață, uneori viu colorată, alteori estompată de timpul și de amintiri convolute.
Ce mi-a plăcut cel mai mult e cum cartea asta nu încearcă să fie “corectă” sau să dea o imagine clară și obiectivă despre Sulina. Din contră, e mai degrabă o oglindă în care se amestecă memoria individuală cu cea colectivă, și totul e așternut pe pânza subiectivismului, așa cum și trebuie, dacă vrei să înțelegi cu adevărat ce înseamnă să fii parte dintr-un oraș plin de istorie și diversitate.
Teampău ne amintește că memoria nu e niciodată neutruă, că ea e influențată de prezent, și asta se vede în modul în care detaliile se estompează sau se accentuează, în ce anume alegem să păstrăm și ce uităm. E un proces bidirecțional, aproape ca și cum ne uităm la trecut cu ochii încărcați de emoții și de dorința de a-l înțelege, chiar dacă uneori suntem pătați de subiectivitate sau de nostalgie. Poate nu există adevăr absolut despre istorie, dar poveștile oamenilor rămân mereu autentice și pline de suflet.
„Sulina cosmopolita” nu e doar o carte despre un oraș, ci despre cum ne construim și reconstruim propria noastră memorie, despre cum trecutul și prezentul se împletesc în moduri neașteptate. E o lectură care te face să te gândești la cât de puțin ne trebuie ca să redescoperim frumusețea vieții, chiar dacă uneori un oraș precum Sulina pare mic sau uitat de lume. La final, rămâi cu sentimentul că fiecare poveste, oricât de mică, are sens și că toate împreună formează un mozaic viu, plin de culoare și de viață.