Suras complice ideii. Intre naratiune, yes-eu si poem sau absolut viceversa Prezentele texte, intre proza, poem si yes-eu , sunt, conform unei naturi ceva mai greu de delimitat, marcate de prozodie, de metafora si lirism ca sinteze neconventionale ale structurilor inteme, ale ritmurilor desfasurarii frazelor, in genere ale scriiturii, ca aliteratii, sonoritati intercomunicante, „precum intr-un dialog” al unor ecouri in percutie.
Sunt mai mult sau mai putin libere in constituirea lor, insa nu categorice in asa-zisa abandonare a narativului liniar sau a disolutiei genurilor. Ar fi, probabil, posibile exemple de cultivare a interdisciplinaritatii.
Si totusi, la o mai atenta cercetare, aceste texte/ subiecte de (ne)gen concret, ci ca loc de interactiune a genurilor, eu le vad intr-o predestinata trecere de la unul la altul/ altele, percepandu-le din interiorul plasmuirii si exteriorizarii lor eseistic-narative drept impreunare, in mare, a doua genuri (de baza) – al romanului de idei (sau romanul ideilor) in fragmentarium si al reflectiei (si reflectarii) poetice. Si am tinut sa aiba un limbaj inteligibil, insa nicidecum dus spre simplism, spre facil, deoarece cred in subtilitatea si inteligenta cititorului.
Cu precizarea: un cititor pe care doresc, nu unul pe care „momesc”. De fapt, cam toti scriitorii isi doresc o opera de un suflu, un stil (in cazul meu – si un lirism) dincolo de comun.
Dar, fireste, nu si dincolo de comunitate, in pragul careia multi au exclamat: A bon entendeur, salut! – Leo Butnaru
