Tehnica viorii. Exercitii pentru mana stanga

Lucrarea sa umple un gol in pedagogia viorii prin tratarea unui intreg complex de probleme ale tehnicii mainii stangi: de la articulatia degetelor la trilul in duble-coarde; de la schimburi simple de pozitii la game in patru octave; de la sexte la decime; de la cromatice simple la cromatice in duble-coarde. Materialul din acest caiet poate fi folosit in cele mai diferite faze violonistice.
Studierea lui trebuie facuta cu discernamant in ce priveste grupa de material, cantitatea si tempoul, avandu-se in vedere necesitatile si posibilitatile de moment. Lucrarea sa umple un gol in pedagogia viorii prin tratarea unui intreg complex de probleme ale tehnicii mainii stangi: de la articulatia degetelor la trilul in duble-coarde; de la schimburi simple de pozitii la game in patru octave; de la sexte la decime; de la cromatice simple la cromatice in duble-coarde.
Ideea ca toata tehnica instrumentala poate fi insusita exclusiv prin piese melodice, incepand cu formele cele mai simple si mergand la cele mai complexe, a reusit sa creeze un curent din ce in ce mai puternic in randul pedagogilor de la diferite grade de invatamant. Aceasta forma de insusire a tehnicii instrumentale constituie reactiunea naturala impotriva formelor mecaniciste dintr-un trecut nu prea indepartat.
Fara indoiala trebuie vazut si luat ce este intr-adevar pozitiv in aceasta idee. Trebuie insa sa amintim ca pedagogia viorii, incepand cam din a doua parte a secolului trecut, se baza tot pe un material exclusiv melodic, fara a avea pretentia unei conceptii cat de cat stiintifice.
C. Flesch spune: Sunt cel mult cincizeci de ani de cand se multumeau, pentru formarea unui violonist, cu studiul uneia din numeroasele metode folosite in acea epoca, dupa care se trecea succesiv la studiile de Kayser, Kreutzer , Gavinies, Fiorillo si Rode.
Aceasta munca se completa prin studiul concertelor de Viotti, Kreutzer , Rode, Beriot, Vieuxtemps, Spohr care revelau elevului arta frazarii conform gustului timpului. De altfel, profesorii si elevii nu se framantau peste masura in privinta telului de atins: in principal era vorba de a se face dintr-un elev oarecare un muzician de orchestra, capabil sa faca fata mai mult sau mai putin onorabil rolului sau la teatru sau la un concert simfonic; sau de asemenea de a face un profesor port-fanion la randul sau, al traditiei imuabile si intangibile care se transmitea fara discernamant „generatiilor urmatoare”.
– C. Flesch , L’art du violon, 7 Editori : Max Eschig & Comp.
A urmat perioada in care s-a urmarit insusirea unei tehnici avansate, bazate pe exercitii speciale, reusindu-se astfel a se forma un numar din ce in ce mai mare de violonisti. Din cauza unor profesori care nu au inteles in mod judicios folosirea exercitiilor tehnice, s-a tins spre exagerare, considerandu-se tehnica violonistica un scop in sine, pierzandu-se din vedere adevaratul scop, acela de a servi muzica.
In momentul de fata credem ca exista pericolul exagerarii in sens contrar. Conceptia insusirii tehnicii exclusiv prin piese muzicale este sustinuta chiar de unii mari maestri.
Acestia fara indoiala au in vedere talentele instrumentale cu totul exceptionale sau sunt rupti de realitatea formarii bazei tehnice in procesul dezvoltarii muzicale, avand de indrumat instrumentisti formati, in crearea si mentinerea preocuparii pentru studiul simultan al interpretarii si tehnicii instrumentale, trebuie bineinteles sa se tina seama de varsta si de nivelul cultural si muzical al violonistului.