Teste pentru Evaluarea Națională și PISA pentru clasa a II-a. Comunicare in limba română.
Matematica și explorarea mediului n n Lucrarea Teste pentru Evaluarea Națională și PISA, clasa a II-a este un auxiliar ce conține teste variate, inspirate din realitatea apropiată a elevilor, pentru disciplinele Comunicare în limba română și Matematică și explorarea mediului. Ele au ca modele testele aplicate de Ministerul Educației și Cercetării, sunt în strictă concordanță cu programele școlare în vigoare și au un nivel mediu de dificultate.
Itemii formulați evaluează abilități din sfera cognitivă, de cunoaștere, de aplicare și relaționare, fiind itemi cu răspuns la alegere și itemi cu răspuns construit. La finalul auxiliarului, pentru fiecare test, am elaborat răspunsuri complete, precum și modele de rezolvare a itemilor ce urmăresc redactarea unor mesaje simple, cu respectarea convențiilor de bază.
În acest fel, elevii se pot autoevalua într-un mod eficient și corect. Printr-o evaluare sistematică, pe tot parcursul anului școlar, elevii de clasa a II-a vor fi pregătiți pentru a participa cu încredere la Evaluarea Națională de la sfârșitul anului școlar.