Filosofia inainteaza ca in metafora lui Bergson, zapada in bulgarele de zapada. Daca, totusi, ramane in urma (intr-un timp determinant) ceva, este ceea ce tine, platonician, de prima scufundare.
Nu apa lui Thales, nici focul lui Heraclit, strict nominal, deveneau ci, in alta ordine, in aceea a scufundarii secunde, ca metasemne. Prin ceea ce semnifica, prin deschidere, adica.
Asa fiind, metasemnele, de la apa lui Thales la idea platoniciana sau la fiinta ca fiinta (to on he on), aristoteliciana, cu cele doua principii-cauza: forma si materia, de la acestea la Unul plotinian ori la acela proclean cu sistemul henadelor, dincolo de toate acestea, acelasi „x”, pe cat mai eflorescent pe atat mai aproape, dinspre noi, ca adevar. Ca orice forma a culturii, ca artele, ca stiintele, chiar ca religiile (teologiile indeosebi) si filosofia este deschisa la provocarile timpului, dand si primind.
Dialogurile platoniciene, bunaoara, sunt martorul cel mai complet si mai esentializant al Greciei vremii sale, de la evenimentele si comportamentele politice, la cultura stiintifica, la religie, la morala, nu in ultimul rand la filosofie. Dar cat o priveste pe aceasta, nu evenimential.
Ce este filosofia, ramane o enigma. Platon, ca si Aristotel, la vremea sa, deschis la noile experiente, in primul rand gandea, pentru filosofia sa, cu celelalte filosofii.Mai incantatoare comparatia facuta de Bacon, filosofia ca albina, care aduna si prelucreaza.
