Mica mea inima de om singuratic

Intr-o noapte ploioasa de mai, Vlad provoaca un accident cumplit la locul de munca. Nedescoperit inca, planuieste ca pina dimineata sa-si faca pierduta urma.
Mi-a venit nefiresc de usor sa incep povestea pornind de la cele doua puncte de mai sus, exact cit trebuie de minime, precise si parca un pic extreme, de action film mai ieftinel, deloc rau, totusi, la care ai vrea si n-ai vrea sa intri (pina la urma intri) pe la 11-12, inainte sa incepi schimbul doi la o librarie de mall. M-am blocat putin pe la jumatate, cind mi-am dat seama ca thrillerul asta cind nebun, cind domol, cind trist, cind plin de exploziva sarbatoare are sanse mari sa devina cel mai pe bune lucru scris pina acum de mine, despre mine, adica subiectul pe care – imi place mereu sa ma alint – inca il tin cel mai bine in friu.
Si fireste ca am avut dreptate: pina la final mi-au dat serios lacrimile. Si nu s-au oprit multa vreme.
– Vlad Dragoi O poveste vie, livrata in fraze lungi, perfect inchegate, despre ierarhizarile sociale pe care le traim zi de zi, nu cele predicate de la tribuna. O analiza deloc superficiala a mecanismelor interioare care misca naratorul si cititorul in rastimpul celor zece ore ale actiunii si care, cu suficient umor, cu destula tristete, ne arunca in fata greselile mari si marunte pe care le comitem zilnic unii fata de altii.
– Moni Stanila Am citit romanul ca si cum as fi urmarit un film. O carte in care limita este totuna cu acceptarea lumii, iar autobiograficul nu poate fi luat decit ca punct de plecare.
Vlad dezvaluie lumea inimii, o voce ce serpuieste lin spre profunzimi. – Nicolae Avram Intr-o Romanie pe care n-au reusit s-o surprinda nici macar regizorii nostri dintre cei mai titrati, (anti)eroul lui Vlad Dragoi nu cauta altceva decit fericirea.
Circumstantele nu-i tin insa partea. Scris cu daruire si umor, romanul e, in fond, un thriller si constituie, nu ma pot abtine, o remarcabila «foaie pentru minte, inima si literatura».
Cu splendide insertii de factura neoromantica, volumul e, tehnic vorbind, absolut maniacal: fragmente halucinante in care prozatorul cuibareste aventurile protagonistului sau in sinuozitatile memoriei si, uneori, ale visului. Cu adevarat impresionant e insa felul in care literalmente fiecare paragraf pare sa reflecte energia unei minti intortocheate si, totodata, fluxul exuberant al unei lucide constiinte narative.
Rind cu rind, Dragoi isi consolideaza acum titlul de cel mai original scriitor al tinerei generatii. Aflat undeva la granita dintre pulp si melodrama, Mica mea inima de om singuratic marcheaza – prin intermediul unui mix provocator de suspans si afectivitate – aparitia unui veritabil eveniment editorial: o poveste induiosatoare, un roman seducator si, bineinteles, extrem de amuzant.
Bestsellerul de care aveam nevoie. – Alex Ciorogar