Calea de urmat

Discursiv si elegiac, livresc si fantezist cu masura, Gellu Dorian dovedeste propensiune spre asumarea experientei existentiale ca experienta culturala si poetica, in care intra, in proportii variabile, biografismul, intertextualitatea, cotidianul, ludicul si ironia. – Iulian Boldea Poezia lui Gellu Dorian e un amestec de biografism si melancolie, de metafizica ratio-vitalista, asa cum o concepea, cu ceva vreme in urma, Ortega y Gasset.
(…) De ce spun asta? Pentru ca poezia lui Gellu Dorian, mai ales in ultimele carti, este o suma de balade, o repovestire a lumii in care traieste, situatiile de viata sunt atomii care rodesc lumi despletite.
(…) Personajele poetice din baladele lui Gellu Dorian traiesc cu voluptate caderea, sunt impregnate de pacat ca o esenta a vietii. Intre adevar si moarte se petrece viata, o pendulare careia Dostoievski i-a pus o sentinta care face singuratatea si mai profunda, mai greu de suportat: Daca nu exista nemurire, totul este permis.
Dar daca exista? – Adrian Alui Gheorghe