No Exit

Un tipat si o radiografie nemiloasa a lumii noastre agitate si golite de sens, descrisa stenografic si minimalist, cu toate degradarile ei umane si tentatiile ei consumiste, iata ce ne propune Ofelia Prodan in acest volum de o luciditate necrutatoare. Ea are curajul sa arate cu degetul tot ceea ce traim cotidian, ne iluzionam si ne doare : „triumful ratat” al civilizatiei noastre devoratoare.
Dar forta spunerii sale e atat de directa si sincera incat citim pana la capat, fara sa sarim vreun rand, aceste marturii nude ale mizeriei noastre, ca pe o forma de rascumparare – Magda Carneci O sensibilitate ultragiata care se exprima intr-o sintaxa cinica ar fi, poate, o formula potrivita pentru poezia Ofeliei Prodan. O poezie care nu face, insa, parada de sensibilitate, ci doar o comprima (si sublimeaza) in contrapunctul traumatic (adesea nescris, dar funciar) al unei scriituri fotografice si consemnative care progreseaza cu sadism in amanunte de o atrocitate ”inocenta”.
Ofelia prinde concretetea traumatica imediata a cotidianitatii. In scurt, o poezie a nervului existential care-si transcrie strivirea ca pe un spectacol cotidian, cu ”insensibilitatea” unui aparat clinic.
– Al Cistelecan Prin comparatie cu volumele anterioare, poezia Ofeliei Prodan din No exit devine asa-zicand metaumana (ca perspectiva) si post-umana (ca problematica) desi ceea ce impresioneaza e umanitatea ei. Totul, fie ca e vorba de propria biografie fantasmatica, de cotidianul imediat, de lumea virtuala compusa din simulacre si artefacte sau de societatea globala cu dramele si problemele sale, e privit din afara sau de sus – ca intr-un film interior – cu tandrete si luciditate.
Micronaratiunile sale poetice fluide si nervoase sunt irigate pe dedesubt de un lirism proaspat, insufletit de candoare copilaroasa. – Paul Cernat