Tomahawkul verde

Daca munca autorului de fictiune presupune reducerea greutatii oamenilor si a corpurilor ceresti, dobandirea unei lejeritati menite sa contracareze dificultatea de a trai, asa cum considera Italo Calvino in prima dintre conferintele lui americane, atunci criticul literar trebuie sa identifice legile dupa care corpurile eliberate de gravitatie se resping sau se atrag. Nu am multe certitudini, dar stiu de ce pe Malecon, in Havana adolescentei lui Guillermo Cabrera Infante, se plimba femei tinere ce seamana cu Ada, personajul smaragdin al lui Nabokov.
Stiu ce lant cauzal filigranat il apropie pe Giordano Bruno de pastorala hippie si de proza psihedelica. Nu ma indoiesc ca Aristotel ar fi fost incantat sa-si vada confirmata teoria despre imitatie in genul hard-boiled si ca ochelarii cu lentile colorate ai lui Wittgenstein ne ajuta sa anticipam anomalii climatice si sa diagnosticam maladia veacului nostru, carenta de compasiune.
As paria ca regizorul Quentin Tarantino a citit un roman de Thomas Pynchon, dar si ca Hiawatha, faimosul orator al poporului onondaga, are cativa mostenitori printre scriitorii newyorkezi contemporani. M-am straduit sa invat limba cailor cu boturi andaluze, scapati in prerie de pustii lui Cormac McCarthy, sa surprind etosul ce aduce impreuna venerarea pisicilor in Egiptul antic si costumul de Catwoman, si sa demonstrez de ce fantezia literara disciplinata tinteste mai bine adevarul istoric decat maligna teorie a conspiratiei.
Chiar nu vreti sa aflati cum a fost asasinat presedintele Kennedy? – Alexandru Budac