Distileria de urgenta

Dupa volumele de poezii Incognito (Ed. Ager), Duminica e o poza cu tine (Ed.
Diacritic) si Peste calea ferata au trecut toate vacantele (Ed. Eikon, ), ultimele doua bucurandu-se, atat din partea unor voci avizate ale criticii (Felix Nicolau, Adrian Dinu Rachieru, Alexandru Matei, Gh.
Sechesan, Alexandru Coltan, Alina Constanceanu, Snejana Ung, Valeriu Giogioni s.a.), dar si din partea publicului, de o receptare deopotriva pertinenta si favorabila, Andra Mateuca revine pe arena & piata literara cu o noua carte de poeme, intitulata – ludic si incitant! – Distileria de urgenta (Editura Eikon, 2020).
Nu vorbim, insa, doar de o noua carte a Andrei Mateuca, ce s-ar adauga, numeric, cronologic si cuminte, celorlalte trei, ci cred ca se impune, de la bun inceput, o remarca, o subliniere: acest volum este – perceptie pe care mi-o asum din start – cea mai rotunda carte, de pana, acum, a autoarei, intelegand prin aceasta caracterizare (plastica/vizuala…), asa cum anticipam, un evident plus valoric, dar si o perspectiva integratoare, in acceptiunea artictdarii, tot mai pregnante, mai curajoase a unui areal poetic, prefigurat, conturat deja in volumele anterioare. In esenta, traversarea poemelor ne (re)pune in contact cu un anumit spatiu tematic, parand, la un prim strat al lecturii, predominant erotic, dar „deconspirand”, in subtext, valente si sugestii, conotatii mult mai bogate.
Motivul timpului, uneori cu inflexiuni ale arhaitatii, ale miticului, ale religiosului, dar si ale exoticului, insinuari ale istoriei recente, motivul recognoscibil al scrisului, apoi palpitul si trepidatia vietii cotidiene in plina epoca a „invaziei” tehnologice, toate se intretes intr-un limbaj poetic pregnant, cuceritor, intr-un tot organic, convingator estetic. Cititorul va avea satisfactia sa descopere aceste ingrediente si inca altele pe cont propriu.
Finalmente, (re) descoperim un spatiu personalizat de tribulatiile si „revelatifle” de zi cu zi ale unui eu poetic-existential a carui voce isi ritmeaza, isi amprenteaza discursul intr-o maniera scripturala purtand deja marca Andra Mateuca. O poeta care, de la o iesire editoriala la alta, surprinde printr-o certa si provocatoare evolutie.
Prin insusi pariul, totdeauna provocator, cu poezia insasi. Vad in aceasta carte toate „simptomele” ce propun, chiar definesc o poeta de cursa lunga: „Nu ma cuprinde cu bratele//am sa-mi iau zborul ca un zmeu uitat mult timp in debara.// Sau: „Vreau sa-ti scriu de departe…” Sunt doar cateva versuri ce par, ba chiar sunt premonitorii…
Ar putea fi o asigurare avansata cititorului, un cec. Dar nicidecum in alb…
– Eugen Bunaru