Cartea din vis 1969-2024

Nadajduiesc ca, si la cea de-a doua editie (revazuta si adaugita), antologia de fata sa ramana tot o Carte din vis . S-ar exprima, in acest mod, nu doar dorinta fireasca de continuitate, ci, indeosebi, angajamentul autorului de a-si reconfirma, in fata propriei constiinte si a virtualilor sai cititori, modul propriu de gandi si a scrie poezie.
Cu sau fara voia noastra, scriem toata viata o singura carte. O carte ca un copac ale carui ramuri se ridica spre cer, dar care are radacinile in solul capricios, si greu de destelenit, al visului.
Suntem, altfel spus, parintii, urmasii si marturisitorii propriilor iluzii, ezitari, stradanii si neputinte, arhitectii si zidarii unui claustru cu zabrele de ceata. In chiliile lui, poruncile, limba, dictia, stilul, prozodia se pot modifica, dar rigorile visului raman neschimbate.
– Vasile Igna Vasile Igna este poet, desi scrie si proza, om delicat si tacut. Pare a se rasfrange in el insusi.
Nu se apara excesiv de ceilalti, dar nici nu se preda numaidecat. Sentimentele si le pastreaza pentru carti care alcatuiesc provincia lui de carturar nostalgic nimerit din greseala printre vietatile crude din lumea mare.
Politicos, refractar prin structura la vulgaritate, discret fara exuberanta, va fi intotdeauna un om si un poet inchis intre petalele sufletului sau ca intr-un mare si rosu trandafir. – Nicolae Manolescu , 1982 Cu Vasile Igna pasim, e limpede, in perimetrul – inextricabil, sacru si profan – al poeziei: al celei dintre euforie si deznadejde, dintre alean si subite accese de resemnare, dintre suras si usoara compatimire, dintre infrangerea sinei si contemplarea apriga (cu angelica iubire ori nitel inveninat sarcasm) a lumii de afara.
( N. Steinhardt , 1987) Visele lui Igna nu sunt, de fapt, nocturne, ci de soiul celor cu ochii deschisi, tratate atat de larg de Bachelard.
Tehnic vorbind, ele sunt contemplatii de peisaje (naturale sau muzeale) realizate printr-un descriptivism fantezist care transforma fotografia developata in miraj. Derulate cu voce „obiectiva”, peisajele – meditatii ale lui Vasile Igna insinueaza de-a dreptul cu delicatete schije de angoasa in ceremonia descriptiva, facand peisajele sa vibreze in perspectiva unui lirism existential panicat, in pofida calmului recitativ.
Ceea ce vede el afara e, de fapt, ceea ce e inlauntrul sau. ( AL.
Cistelecan , 2023) Poezia lui Vasile Igna, cu incercari si reusite pe atatea „clape” ale discursului liric, insa mereu dispusa sa experimenteze, facand sa convietuiasca firescul cu livrescul, atinge astfel un punct de reper de doua ori reprezentativ, pentru o opera ce se rotunjeste convingator la varsta inaltei maturitati cu o marca originala in peisajul nostru liric actual. – Ion Pop , 2024